La Reanimare, în stare GRAVĂ: Ultimele detalii despre starea de sănătate a celor doi băieței de la Micăuți, găsiți cu traume serioase într-o groapă adâncă de 100 de metri, după ce au înghețat o noapte sub cerul liber
2260
Cei doi băieței cu vârste de 10 și 11 ani din satul Micăuți, raionul Strășeni, găsiți duminică vii, după ce au căzut într-o groapă adâncă de 100 de metri de pe teritoriul fostei cariere de piatră din localitate și au petrecut toată noaptea, la temperaturi negative, sub cerul liber, sunt internați acum în Secția de Reanimare de la Institutul Mamei și Copilului (IMC) din Chișinău.
Purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că băieții se află în continuare în stare gravă, unul dintre ei continuând să se afle în comă indusă.
În momentul în care au fost aduși la IMC, copiii aveau hipotermie, contuzii cranio-cerebrale, politraumatism și leziuni pe tot corpul.
Amintim că cei doi copii au plecat sâmbătă, la amiază, ca să se joace și nu au mai ajuns acasă în acea zi, părinții alertând oamenii legii. După ore bune de căutări, copiii au fost găsiți a doua zi, în jurul orei 11.00, într-o groapă de la fosta carieră de piatră din Micăuți.
Micuții au căzut după ce malul pe care se aflau s-a surpat cu tot cu ei, iar în cădere s-au lovit puternic de pietre.
Un localnic de la Micăuți ne-a spus că acea groapă are o vechime de „60 - 70 de ani” și „toți copiii satului au păscut vaci” în zonă, dar „niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva”.
14.09.2026
09:59
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
14.09.2026
09:42
14.09.2026
09:39
14.09.2026
09:17
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
09:17
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















