Stiri
Vacanță: „A fost o aventură ”
Interpreta Karizma a avut parte anul acesta de o vacanță de vis. Vedeta și-a adunat gașca de prieteni și au vizitat împreună Grecia, dar mai exact insulele Zakynthos și Kefalonia. Contactată de Ziarul NAȚIONAL, vedeta ne-a împărtășit impresiile și peripețiile de care a avut parte. Mai mult, aceasta a vorbit și despre planurile sale de viitor, dar și despre visurile și dorințele ei arzătoare.
Frumoasa blondă a petrecut clipe de neuitat alături de prietenii săi. Pe lângă odihnă și bronzat, aceștia au călătorit cu mașina, au vizitat câteva insule din Grecia și au gustat din bucatele tradiționale grecești.
A mers la volan 1 800 km
Karizma spune că a avut parte de o vacanță foarte activă și că de mult timp și-a dorit o astfel de călătorie. „Am revenit cu impresii minunate și cu gândul de a mă întoarce. Am vizitat două insule, însă eu recomand tuturor să meargă în Kefalonia, o insulă mică, curată, frumoasă și cu prețuri accesibile. Clima de acolo e minunată și potrivită pentru orice vârstă. Nu veți transpira și nu vă va fi cald deloc”, precizează interpreta, care a făcut naveta Moldova-Grecia cu mașina personală. „A fost o aventură. Am fost cu încă trei prieteni, care au condus și ei, astfel am avut posibilitatea să dorm puțin. A fost greu și obositor pentru că am mers cu mașina 1 800 km non-stop”, a specificat ea.
„Era să murim de foame”
Deși Karizma afirmă că în timpul sejurului a gustat de toate și a mâncat foarte mult pește, ea mărturisește că în drum spre destinație nu puteau găsi niciun magazin alimentar sau vreo cafenea, unde ar fi putut lua cina. „Ceea ce mi s-a părut foarte straniu este că grecii nu lucrează pe timp de noapte. Nici măcar stațiile peco nu sunt deschise. Deci, dacă ești pe drum și ți-e foame, nu ai nicio șansă să găsești ceva deschis. Noroc că aveam apă și câteva tartine, de altfel muream de foame”, a spus Karizma zâmbind. Și dacă pe parcursul călătoriei a stat la dietă, atunci când a ajuns la destinație, interpreta s-a răsfățat din plin cu bucate grecești. „Țin să precizez că totul este foarte ieftin. O cină pentru patru persoane ne-a costat doar 40 de euro. Am gustat musaca, un fel de lasagna cu carne de vită, doar că mai are și vânătă. De asemenea un sos tradițional foarte gustos este tzatziki, care conține smântână și castraveți”, menționează Karizma.
Multe planuri și proiecte noi
Pentru această toamnă, interpreta le-a pregătit fanilor săi mai multe surprize. Una din ele este lansarea DVD-ului concertului său solo. „Urmează să lansez un videoclip alături de Cristina Croitoru, de asemenea lucrez la trei piese concomitent. Toate sunt în stiluri diferite, două sunt în limba română și una în rusă. La începutul lunii septembrie urmează să lansez și DVD -ul de la concertul solo pe care l-am susținut în 2012. Voi organiza o lansare oficială, la care vor fi prezenți prietenii, organizatorii, familia și jurnaliștii”. Potrivit interpretei, DVD-urile nu vor fi puse în vânzare, acestea vor fi oferite cadou celor care vor fi prezenți la eveniment.
„Îmi doresc un copil”
Întrebată dacă își mai dorește ceva cu ardoare, Olga Fesenco alias Karizma spune că mai are foarte multe visuri, care tot apar și se reînnoiesc și pentru care luptă în fiecare zi. „Visez foarte mult să văd fiecare loc al acestei lumi. Desigur îmi mai doresc nespus de mult o familie și un copil, ca să le dau părinților de lucru, dar și să-i fac fericiți. Îmi doresc să prosper în carieră și să am succes, dar cel mai important este ca familia mea să fie sănătoasă, deoarece atunci când cortinele se închid, alături îți rămân doar familia și prietenii. Este important să-i ținem alături mereu”, a conchis vedeta.
Doina Popov
Karizma, impresii și peripeții din Grecia
Monden
17.08.2013
12:58
2492

Stiri relevante
26.09.2018
07:30
3943
Urzeala arahnidelor // Păianjenii au luat cu asalt o insulă din Grecia
18.09.2018
11:01
3989
Cum s-au schimbat TARIFELE pentru o vacanță în Turcia, Grecia sau Portugalia!
05.07.2018
17:15
3006
Decizia Greciei care va ÎNFURIA Turcia
14.03.2018
18:30
3377
Tutun, fotbal şi politică: cum s-a INFILTRAT oligarhul lui Putin în Grecia
01.01.2018
15:00
3014
Grecia refuză să predea Turciei un militar acuzat de trădare: Democrațiile nu amenință și nu pot fi amenințate
22.12.2017
21:01
3068
Grecia, PARADIS imobiliar pentru ruși și chinezi
15.11.2017
17:19
2631
Guvernul grec împarte 1,4 miliarde de euro cetățenilor
13.10.2017
09:04
3712
Ghid de vacanţă // TOPUL celor mai frumoase locuri din Grecia
27.07.2017
17:30
2225
Grecia începe să vadă luminiţa de la capătul tunelului: A fost dur, dar necesar!
06.07.2017
19:30
2800
O țară din Europa LEGALIZEAZĂ marijuana medicinală
26.09.2018
07:30
18.09.2018
11:01
05.07.2018
17:15
14.03.2018
18:30
01.01.2018
15:00
22.12.2017
21:01
15.11.2017
17:19
13.10.2017
09:04
27.07.2017
17:30
06.07.2017
19:30
Top stiri
31.10.2026
16:47
173
Trei cadavre, găsite în ruinele unui bloc cu cinci etaje incendiat la Clermont-Ferrand
31.10.2026
15:56
284
Mojtaba Khamenei avertizează SUA și Israelul să nu atace Iranul și amenință cu ripostă fără limită geografică
31.10.2026
14:00
356
TikTok aduce faimă și cozi în satul Brontë, în această toamnă
31.10.2026
13:53
377
Un mort și șase răniți într-un atac armat la un magazin de Halloween din California
31.10.2026
13:17
426
Nawrocki convoacă partidele la consultări, în plină criză politică în Polonia
31.10.2026
12:36
456
Horoscopul zilei 31.10.2026
31.10.2026
09:31
521
„Nu vreau să fim singuri”: provocările pacienților cu epilepsii rare în România
31.10.2026
07:50
632
Zelenski cere o soluție pentru livrarea rapidă a celor 500 de rachete Patriot aprobate de SUA
31.10.2026
07:14
688
Fire Point afirmă că sistemele sale pot executa misiuni fără conexiunea SpaceX
31.10.2026
06:17
730
Mai multe cartiere din Kiev au rămas fără apă după atacul rusesc
31.10.2026
06:12
622
Registrul bolilor rare, blocat de aproape doi ani. Rafila propune simplificarea procedurii
31.10.2026
06:03
746
De ce hackerii de elită ai Coreei de Nord sunt principalii suspecți în atacul asupra Binance
31.10.2026
04:14
804
Lavrov nu a dat semne de flexibilitate la reuniunea G20 din SUA, spune Kaja Kallas
31.10.2026
03:56
764
Suspendarea șefului Curții Constituționale amplifică tensiunile în Polonia. Nawrocki revine de urgență la Varșovia
31.10.2026
01:39
881
SUA aprobă vânzarea către Ucraina a 500 de rachete Patriot, în valoare de 2,1 miliarde de dolari
31.10.2026
01:21
680
Iubire, noroc și magie: de ce apelează tinerii la vrăjitoare online?
31.10.2026
00:44
923
SUA anulează fotografia de grup la G20 după opoziția europenilor față de Lavrov
30.10.2026
23:49
962
Evacuarea din Oleşkî s-a încheiat. Ce întrebări rămân despre destinația locuitorilor
30.10.2026
23:44
640
„Unii pacienți se pierd”: îngrijirea fragmentată afectează pacienții cu boli rare din România
30.10.2026
22:19
791
Vreme mai rece la început de noiembrie: prognoza pentru 31 octombrie–6 noiembrie
30.10.2026
21:04
861
Pentagonul le cere europenilor să-și tempereze discursul despre Rusia
30.10.2026
20:45
740
Guvernele britanic și galez promit măsuri după moartea unui adolescent șantajat online
30.10.2026
20:43
773
România are fond de inovație, dar nu îl finanțează. Registrul bolilor rare, pe agenda Guvernului Niculescu
30.10.2026
19:28
707
Raluca Teleanu: Îngrijirea pacienților cu boli rare nu se oprește la tratament
30.10.2026
19:17
716
Sănătatea primește 8,3 miliarde de lei la rectificarea bugetară. Cum vor fi repartizați banii
30.10.2026
18:46
828
Binance încearcă să recupereze 6,3 miliarde de dolari furați într-un atac complex
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
Actualitate
Parteneri
Stiri
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri