Stiri

Japonia va oferi 3,5 milioane de dolari R. Moldova pentru gestionarea crizei refugiaților

Actualitate 17.03.2022 08:00 Vizualizări1611
Japonia va oferi 3,5 milioane de dolari R. Moldova pentru gestionarea crizei refugiaților

Japonia va acorda R. Moldova 3,5 milioane de dolari pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina. Totodată, același stat va detașa în timpul apropiat în Republica Moldova o misiune a Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională pentru a înțelege necesitățile umanitare ale refugiaților.

Subiectele au fost abordate miercuri, în cadrul unei discuții telefonice, de către viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, și ministrul Afacerilor Externe al Japoniei, Hayashi Yoshimasa.

Diplomații au trecut în revistă stadiul relațiilor bilaterale și au efectuat un schimb de opinii pe marginea situației de securitate în regiune, confirmând interesul pentru aprofundarea dialogului politic, comercial-economic, educațional și cultural.

„Am exprimat gratitudine Guvernului nipon pentru asistența oferită republicii noastre de-a lungul anilor în diverse domenii, cea mai recentă fiind destinată combaterii pandemiei de COVID-19, procurării echipamentelor moderne pentru stingerea incendiilor și creării Centrului național de digitizare în cadrul Bibliotecii Naționale”, a spus vicepremierul Nicu Popescu.

Totodată, ministrul Nicu Popescu a informat omologul său despre impactul războiului asupra Republicii Moldova, inclusiv asupra domeniilor economic, al exporturilor, precum și cel energetic.

„Am făcut un schimb de opinii cu privire la importanța colaborării internaționale pentru depășirea acestei crize umanitare de proporții, menționând sprijinul ferm al țărilor noastre pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a conchis șeful diplomației de la Chișinău.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 25.10.2026 25.10.2026 12:42 853 Horoscopul zilei 25.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 26.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri