Iubiri celebre // George Coşbuc - sensibil la nefericirile fetelor...

sursa: google.ro

Clasici ai literaturii române

Era orien­tat către valorile ultratradiţionale ale neamului românesc. A cântat sufletul naţional şi psihologia lui, a des­co­­perit via­ţa la ţară, lumina, simplitatea...

A fost prin execelenţă un ex­tra­vertit, fiind cu privirile întoarse în afară. Fire optimistă, dar sensibil la suferinţele altora. În privinţa erosului a fost sensi­bil la suferinţele şi nefericirile fetelor.

Delicat cu sufletul feminin

Ca să dezvăluie gingăşia sufletului a recurs la partea feminină. Fiind atent la tot ce era delicat în viaţă, era în firea lu­cru­rilor să fie sensibil la tristeţile fetelor care suferă de­cepţii amoroase mergând până la deznădejde.

Când surprinde psihologia masculină în stări depresive are tendinţa să o ducă mai ales înspre zona umorului, pe când la cel feminin comunică şi zbuciumul, şi nefericirea.

Rapsod

E cu tulburări benigne şi fireşti. Nici pe departe cu dramatisme ca la Eminescu. Tulburările la Coşbuc nu sunt profunde. Coşbuc n-a fost un spirit profund, el nu avea trăiri zguduitoare. Coşbuc a fost un rapsod. Deci un om din popor şi plă­mă­dit asemenea celor despre care scria, asemeni ţărănimii din rândul cărora s-a ridicat. Natura lui nu era una calitativ deosebită de cea a flăcăilor şi fetelor din satele pe care le-a cunoscut şi era înclinat prin natura lui să vadă ce-i frumos în viaţă.

Căsătoria

În vara anului 1895, cu binecuvântarea părinţilor se căsătoreşte cu Elena Sfetea şi, din acest moment, starea lui materială se îmbunătăţeşte simţitor, cu atât mai mult cu cât, în anii următori, îi apar volume de poezii şi proză, care îi consolidează prestigiul literar.

După numai un an, i se naşte primul şi singurul copil Alexandru. Momentul a fost unul extrem de fericit pentru poet, acesta fiind deosebit de ataşat de copilul lui.

Legăturile lui Coşbuc cu străvechea mănăstire Tismana, judeţul Gorj, datează de la începutul căsniciei sale, întrucât familia Sfetea deţinea în apropierea mănăstirii o vilă spaţioasă, cu o terasă străjuită de arbori majestuoşi.

Familia Coşbuc petrece, an de an, mult timp la Tismana, pe care va ajunge s-o considere a doua sa reşedinţă.

Depresie

Moartea fiului Alexandru (19 ani), student şi tânăr talentat, într-un accident de automobil, îi provoacă o durere copleşitoare lui Coşbuc. Poetul nu-şi va mai putea reveni vreodată. Nu a mai putut să scrie după pierderea băiatului. Descumpănit, nu poate participa la marea adunare a transilvănenilor şi bucovinenilor din toamna 1917, dar trimite o scrisoare în care condamnă acţiunile duşmănoase ale Imperiului Austro-Ungar faţă de români.
Îmbătrâneşte înainte de vreme, devine însingurat, închis în sine. Lovitura fatalităţii n-a cruţat nici pe tată, nici pe poet.

Final grăbit

Şi într-adevăr, sfârşitul fizic nu întârzie multă vreme. George Coşbuc, supranumit „poetul ţărănimii”, s-a stins din viaţă pe 9 mai 1918, la vârsta de doar 51 de ani, cu o mare durere în suflet.

Soţia sa, Elena, îi va supravieţui încă mulţi ani şi va locui dese răstimpuri la Tismana, în apropierea mormântului fiului său.