Istoricul Bogdan Bucur, despre provocările geopolitice ale proiectului UNIONIST și ce roluri „joacă” NATO, UE și Rusia : „Proiectul Unirii R. Moldova cu România există la nivel de emoție națională”
1743
De Ziua Națională, România din 2020 nu este România din 1918, dar România din 2020 este cea mai apropiată formulă posibilă de momentul 1918, exceptând nordul Bucovinei și Basarabia. Nostalgia Marii Uniri și un posibil proiect politic al unirii cu Republica Moldova, dorit de aproape trei sferturi dintre români, rămâne însă, în acest moment, la nivel emoțional și de discurs teoretic. GÂNDUL.RO a propus o dezbatere pe tema etapelor pe care ar trebui să le parcurgem în direcția unui proiect al României Mari, iar istoricul Bogdan Bucur, lector universitar la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA București, ne-a dezvăluit care sunt provocările de ordin economic, politic, social și geopolitic ale unui „proiect curajos” care, până acum, nu a trecut în discursul public al politicienilor de nivelul declarațiilor emoțional- patriotice, pentru a fi ancorat într-o dezbatere pragmatică și aplicată.
Recenta victoriei a Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din R. Moldova anunță o apropiere de UE și de valorile europene, dar aceasta este doar o premisă necesară, nu și suficientă pentru a deschide un subiect cu atâtea implicații geopolitice.
„Mesajul meu e de optimism moderat: facem demersuri de a ajuta R. Moldova, avem idealuri comune, evident Basarabia e România, ca să citez un slogan celebru, un slogan de pe toate zidurile publice. Dar ca Basarabia să devină o parte a României mai sunt de făcut o serie de pași importanți”, spune Bucur.
Astfel, în contextul unei istorii recente traumatice și al unui prezent complicat din punct de vedere socio-politic, geopolitic, dar și economic, istoricul Bogdan Bucur, vorbește despre o abordare pragmatică a relației dintre România și R. Moldova.
„În primul rând trebuie să existe un curent majoritar pro-unire în R. Moldova. Doi: trebuie să existe niște eforturi susținute din punct de vedere geopolitic, european și economic din partea României în direcția R. Moldova. România trebuie să facă demersuri semnificative și vizibile prin care să sprijine și să susțină R. Moldova (…) România nu are în acest moment interese economice masive în R. Moldova, nu avem un centru regional românesc de afaceri la Chișinău, nu avem autostradă Iași – Chișinău și așa mai departe. Primele demersuri semnificative ar trebui demarate în plan economic. (…) Trebuie luat în calcul și efortul bugetar pe care ar trebui să îl facă România pentru Unire (…) R. Moldova e o țară aproape federală, în timp ce România are o organizare centralizată după model francez. Astfel, inclusiv la nivelul modului în care funcționează aparatul politic și administrativ există discrepanțe. (…) Unirea înseamnă intrarea R. Moldova în NATO, deci o vulnerabilitate crescută pentru Rusia. Din punct de vedere geopolitic, unirea poate fi făcută cu câteva condiții, printre care o negociere prealabilă cu Rusia, care să agreeze formal”, spune istoricul.
Proiectul unirii României cu R. Moldova va face primul pas serios în momentul în care vom avea un singur minister unificat (spre exemplu Ministerul comun al Culturii Naționale sau Ministerul comun al Educației Naționale), explică istoricul, sau o singură problemă care să fie gestionată în comun, în domeniul sportului, al culturii sau al oricărui alt domeniu-cheie în plan social. „Când o astfel de problemă va fi gestionată bine în comun de cele două state pot să cred că unirea politică are o șansă”, se pronunță Bogdan Bucur.
Bogdan Bucur: Un alt aspect important este ca R. Moldova să-și dorească unirea
„Din punctul meu de vedere, a discuta despre unirea dintre două țări în orice context internațional și la orice moment pe care l-am alege din istorie este o chestiune complicată. Mă voi referi, într-o primă etapă, la aspectul economic. Spre exemplu, ne putem referi la regiunea Chișinău, cea mai prosperă din R. Moldova, care echivalează cu aproximativ o jumătate din economia țării. Dacă am integra această regiune în România, ea s-ar încadra, în funcție de diferiți indicatori de evaluare economică, la nivelul județelor din țara noastră de pe locurile 8 și 16. În această situație, la fel ca atunci când vorbim despre o căsătorie, evaluăm o serie de compatibilități, printre care și zestrea cu care contribuie fiecare la prosperitatea viitoarei familii.
În această cheie, R. Moldova ar echivala, din punct de vedere economic, cu două județe – unul mai prosper și unul mai din coada clasamentului. Ca exemplu, acestea ar putea fi Constanța și Vâlcea. Sau Dolj și Alba.
Un alt aspect important este ca R. Moldova să-și dorească unirea. Din punctul meu de vedere, acest tip de discurs unionist ar trebui să fie bazat pe o voință politică explicită din partea ambelor părți. Voi relua metafora cu căsătoria, în sensul în care atunci când un domn curtează o doamnă, ar trebui să se asigure că ea își dorește acest lucru. Altfel, insistența poate fi interpretată ca agresiune. În acest moment, nu avem o expresie suficient de puternică a dorinței de unire din partea R. Moldova”, spune Bogdan Bucur.
Opțiunea populației din Republica Moldova pentru unirea cu România atinge un scor de 30%, în timp ce românii vor unirea în proporție de 74%
Bogdan Bucur explică faptul că, pentru a înțelege ce se întâmplă peste Prut, este necesar să avem în vedere multi-etnicitatea populației.
„Există o populație etnic bulgară, etnic poloneză, etnic găgăuză, etnic rusească, etnic ucraineană și așa mai departe. Una peste alta, opțiunea populației din R. Moldova pentru unirea cu România atinge un scor de 30%, în unele sondaje de până la 40% (n.red. – ultimul sondaj pe acest subiect, efectuat de Barometrul Electoral în septembrie 2020 relevă că 30,4% din cetățenii R. Moldova își doresc unirea). Avem așadar un potențial public maximal pentru ideea de unire a R. Moldova cu România de circa 30%”, explică istoricul.
„O altă discuție ar fi în ce măsură reușesc partidele politice de peste Prut să adune, să coaguleze acest public cu aspirații unioniste. Iar noi am avut recent o surpriză destul de tristă: cei doi candidați ai formațiunilor politice care au mizat pe un discurs unionist au avut scoruri incredibil de mici. Spre exemplu, prietenul meu Octavian Țîcu, istoric și unionist convins, unul din candidații pro-unire la președinția R. Moldova și președintele PUN, a obținut 2% din voturi la scrutinul din această toamnă.
Octavian Țîcu îmi este apropiat și a fost, în 2018, la lansarea volumului Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, care este best-seller în România și în R. Moldova. Ce vreau să scot în evidență: discursul unionist, chiar și din partea unui patriot cu CV ireproșabil, nu are priză la electoratul basarabean. Astfel, partidele vădit unioniste ca mesaj politic, nu aduc voturi. Doamna Maia Sandu, care este un politician proeuropean, nu se opune unirii sub aspectul discursului, dar nu se bazează la nivel politic pe acest discurs și a câștigat alegerile prezidențiale”, spune Bucur.
Așadar, a discuta din perspectiva României despre unirea cu R. Moldova, în lipsa altor elemente, pare o „năstrușnicie politică și o abordare lipsită de înțelepciune” în perspectiva istoricului.
În ultima vreme, România a investit în construcția de grădinițe și de diferite tipuri de edificii școlare în R. Moldova, iar în contextul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire a renovat, pe banii Guvernului de la București, câteva dintre edificiile din Chișinău, printre care Teatrul Național, Sala cu Orgă și alte instituții de cultură din capitala Republicii Moldova, precizează Bogdan Bucur.
Dar este insuficient, mai spune istoricul. „România nu are în acest moment interese economice masive în R. Moldova, nu avem centru regional românesc de afaceri la Chișinău, nu avem autostradă Iași – Chișinău și așa mai departe. Primele demersuri semnificative ar trebui demarate în plan economic. Dar nu ne putem permite, pentru că noi nu avem acum nici măcar autostradă care să lege Moldova de Țara Românească. Vorbim de 20 de ani de autostrada Transilvania, iar în ce privește cea București – Brașov construim cu viteza melcului. În acest context, o autostradă Iași – Chișinău ar putea părea în acest moment o propunere deplasată. Așadar, intențiile unioniste sunt una, iar transpunerea în realitate este mult mai dificil și complicat de realizat”, precizează istoricul.
Trebuie luat în calcul și efortul bugetar pe care ar trebui să îl facă România pentru Unire. Spre exemplu, pensionarii și bugetarii R. Moldova ar deveni pensionarii și bugetarii României. Salariile lor ar trebui recalculate, și aici ne referim la tot sistemul: judecători, judecătorii Înaltei Curți, Poliție, Armată, funcționari, demnitari și așa mai departe.
„Din câte știu, România nu a făcut calcule în privința costurilor reale, actuale, ale unirii cu R. Moldova. Cât ar însemna de pildă pentru România să mute granița pe Nistru. Să plătească salariile generalilor moldoveni la nivelul salariilor generalilor români NATO. Să includă generalii R. Moldova printre generalii NATO. Și aici vorbim de nume cu rezonanțe rusești. Cum e normal, cum e viața. Vorbim, iar, despre instituții de securitate națională, servicii de informații, Minister de Interne și așa mai departe. Cum înglobăm acest personal? Sau ce facem cu aparatul de stat al R. Moldova? Sau cu funcționarii publici, cu parlamentarii moldoveni? Plătim pensii speciale pentru funcționarii publici parlamentari din R. Moldova?”, explică Bogdan Bucur.
„Nu știu dacă avem soluții pentru problema găgăuză. Pentru problema transnistreană”
„Noi abia gestionăm problema Harghita – Covasna, unde ne confruntăm cu un discurs relativ autonomist. Așadar, la unica noastră problemă, cea a minorității maghiare, s-ar adăuga și cea a minorităților găgăuze și transnistrene. Pe care România Mare le-a gestionat prost și în perioada interbelică. Vom avea greutăți să gestionăm „dosarul” rușilor moldoveni, al ucrainenilor și așa mai departe”, spune Bogdan Bucur.
R. Moldova e o țară aproape federală, în timp ce România are o organizare centralizată după model francez. Astfel, inclusiv la nivelul modului în care funcționează aparatul politic și administrativ există discrepanțe, precizează istoricul. Și Basarabia era așa, la momentul Marii Uniri din 1918, așa cum Bogdan Bucur a arătat în cartea sa, „Sociologia proastei guvernări în România interbelică”, în care detaliază modul în care guvernele de la București din perioada interbelică au gestionat incorect toate provinciile României.
„Și aici nu contest românismul de peste Prut, ci vorbesc despre dificultățile administrative, economice și politice ale unui proiect unionist. În concluzie, pentru a discuta despre un proiect politic de unire a R. Moldova cu România ar trebui ca la nivelul administrației de stat românești să existe un plan foarte bine pus la punct, cu evaluarea realistă a unor costuri economice.
Sigur, pot fi argumente de ordin emoțional, ca în cazul unui mariaj, dar, când discutăm de un proiect politic de o asemenea anvergură nu este același lucru. Aici nu sunt doi oameni. Sunt trei milioane de cetățeni. Este normal să iei în calcul considerente de natură economică dar și considerente de natură geostrategică”, spune Bogdan Bucur.
„Unirea înseamnă intrarea R. Moldova în NATO, deci o vulnerabilitate crescută pentru Rusia”
„Din punct de vedere geopolitic, unirea poate fi făcută cu câteva condiții: o negociere prealabilă cu Rusia, care să agreeze formal. Negociere însemnă că ambele părți cedează ceva pentru a ajunge la compromis. Or, din câte știu, nu avem nici măcar o relație atât de solidă cu Rusia încât să deschidem un dosar de negociere atât de serios. Pe de altă parte, asta ar însemna că NATO ajunge pe linia Nistrului. Adică în coasta Rusiei”, spune istoricul.
Bogdan Bucur adaugă că trebuie să luăm în calcul că România are avantajul, în ce privește problema Harghita – Covasna, că Ungaria este în UE. Și nu poate sări coarda. Dar Rusia nu e în UE. Astfel că minoritățile găgăuză, ucraineană și transnistreană ar fi mult mai greu de gestionat.
„Ce facem dacă Găgăuzia își proclamă autonomia? Am avea probleme cu Ucraina. Vorbim de cele trei județe Cahul, Bolgrad și Ismail din sudul Ucrainei, de la Gurile Dunării. Mai este nordul Bucovinei, iar acestea sunt provincii ucrainizate masiv. Un astfel de demers antrenează probleme pe care nu le putem anticipa”, explică istoricul.
„E o idee curajoasă. E drept, oamenii politici au realizat idei care la un moment dat au părut nebunești. Numai că pentru asta trebuie un plan. Or eu nu știu să avem o astfel de idee realistă, detaliată, serioasă, cu privire la un astfel de proiect. Problema unirii, în acest moment, e la nivel de emoție națională, dar ca acest proiect să devină realitate trebuie să ne asumăm rațional”, a punctat sursa citată.
României i-ar fi extrem de greu la acest moment să gestioneze din punct de vedere diplomatic, din punct de vedere militar, din punct de vedere geostrategic și economic Unirea
În schimb, putem continua integrarea culturală, ca etape premergătoare, spune istoricul.
„Putem acorda cetățenia română într-o manieră extinsă, să acordăm burse de studiu, putem să facem multe lucruri pe care nu le facem suficient. Prezența culturală în R. Moldova ar trebui să fie mult mai semnificativă, mai masivă. Spre exemplu, eu sunt unul dintre autorii care au pătruns pe piața moldovenească, cu volumul „Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri”, și am vizitat librăriile din Chișinău, unde nu sunt foarte multe cărți românești. Este o problemă din punct de vedere editorial, în sensul în care la nivelul anului 2018 editurile din România plăteau taxe vamale ca să aducă în R. Moldova cărți. Mi s-a explicat foarte clar că aveau o problemă în a aduce cărți în librăriile de peste Prut și această problemă era generată de taxele vamale, fiind vorba de spațiul din afara UE”.
„Câtă vreme nu avem o prezență culturală masivă în Republica Moldova nu putem vorbi de pasul următor”
Important este că, și așa, în aceste condiții, România face pași importanți spre Republica Moldova față de momentul 1989.
„În primul rând, România trebuie să facă mai mult pentru ea însăși. În momentul în care va deveni mai puternică, mai robustă, mai bine poziționată din punct de vedere diplomatic și geopolitic, atunci va deveni mult mai atractivă pentru R. Moldova. În momentul în care promovăm elemente semianalfabete sau analfabete funcțional în administrația centrală și locală, când irosim într-o manieră inacceptabilă bugetul pus la dispoziție de UE, când nu reușim să utilizăm oportunitățile financiare ale statutului de membru UE, nu ne putem pune problema dacă putem face pașii necesari pentru a merge către o posibile unire”, explică Bogdan Bucur.
„Secretul constă nu atât în a face ceva mai mult în direcția unirii cu R. Moldova, ci în a face ceva mai mult pentru România”
„Iar asta, a face mai mult pentru România, însemnă să ne guvernăm mai bine decât până acum. E vorba de o mai bună poziționare pe scena politică internațională. Nimeni nu ne-a forțat să avem sute de analfabeți în funcții publice, nimeni nu ne-a forțat să avem o reprezentare ridicolă în Parlament sau să promovăm oameni care nu au nicio calificare și ajung la conducerea unor agenții guvernamentale, ci aceste lucruri țin de incompetența și de corupția noastră. Mesajul meu e de optimism moderat: facem demersuri de a ajuta R. Moldova, avem idealuri comune, evident Basarabia e România, ca să citez un slogan celebru, un slogan de pe toate zidurile publice dar ca Basarabia să devină o parte a României mai sunt de făcut o serie de pași importanți”.
27.03.2026
11:58
1851
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
24.01.2024
11:37
1930
FOTO // Igor Grosu, Adrian Dupu și Cristian-Leon Țurcanu, OMAGIU pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 165 de ani de la Unirea Principatelor Române
15.10.2020
09:41
2187
VIDEO // Spitalele din România, dotate cu apartură de ultimă generație: „Avem încredere în doctori și nu ne mai facem griji”
13.10.2020
16:59
3070
VIDEO // Petrișor Peiu: „Unirea înseamnă să te poți duce cu economiile strânse într-o viață la orice bancă, să le depui în siguranță, fără riscul de a le piede”
12.10.2020
11:05
2737
VIDEO // Judecătorul Cristi Danileț: „O țară în care pentru corupție ajungi la pușcărie, asta e UNIREA!”
09.10.2020
08:00
3529
VIDEO // Interpretul Ion Paladi, plăcut surprins atunci când a mers să cânte la Iași, Timișoara sau București: „Drumuri mai bune, asta înseamnă Unirea!”
08.10.2020
17:22
3530
VIDEO // UNIREA înseamnă pensii mai MARI: Ce pensie primește Didina Olaru de la Vaslui
08.10.2020
14:32
2787
VIDEO // „Asta-i UNIREA!”: O piață de 24 de MILIOANE de oameni, ajutor de cinci mii de euro din partea statului la lansarea unei afaceri în agricultură și 170 de euro subvenții oferite pentru fiecare hectar
24.02.2019
08:42
2257
VIDEO // Chirtoacă, primul lider de partid care a VOTAT la alegerile parlamentare: „Am votat pentru a pune temelia UNIRII”
10.12.2018
14:00
2458
INFOGRAFIC // Mai mult de două treimi dintre ROMÂNII din dreapta Prutului optează pentru UNIREA cu R. Moldova
08.06.2026
06:57
234
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
606
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
697
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
754
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
1025
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1230
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
1384
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1703
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1631
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
1519
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1618
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
1438
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
1368
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
1281
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
1452
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
1424
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
1401
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
1344
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
1196
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
1324
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
1636
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
1616
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
1777
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
1519
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
1471
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.28
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














