Istoria OLIGARHULUI care este recunoscut ca hoț, dar de fiecare dată scapă de răspundere
1921
Kapital.kz Lumea se confruntă astăzi cu noi tehnici abile de manipulare a maselor. Mass-media a devenit un instrument nu mai puţin periculos decât mijloacele de distrugere în masă. Pe paginile ziarelor şi revistelor, pe reţelele de socializare se duc războaie nevăzute, lupta ideologiilor şi conceptelor, confruntarea civilizaţiilor.
Şi în timp ce se bat titanii, în umbra încleştării lor apar tot felul de politicieni neînsemnaţi care în gâlceava generală reuşesc să-şi rezolve interesele egoiste. Aşa a fost întotdeauna, cineva luptă cu adevărat pentru democraţie în toată lumea, iar cineva se bucură de dividende.
Un exemplu în acest sens este Mukhtar Ablyazov, care este considerat un politician fugar și un hoț. Dânsul a devenit acel om ale cărui drepturi au triumfat în final. Oare cum îi reuşeşte să deţină o bancă, pe care tot de el să o jefuiască? Cum îi reușește să fie recunoscut ca hoț și de fiecare dată să scape de răspundere? Cum îi reușește să lucreze pentru putere, ca mai apoi s-o facă una cu noroiul, să mintă și să susțină că este cinstit? Este un agregat monstruos de producere a minciunii, care nu se opreşte nici pentru un singur minut. Cel mai proaspăt bălegar epistolar este servit drept îngrăşământ al întinderilor Internetului, în locuri dintre cele mai neaşteptate. Şi nici nu-l deranjează pe domnul Ablyazov că fiecare postare „creativă” apărută în numele lui este infirmată de realitățile vieții.
Astfel, chiar zilele astea ex-oligarhul a acuzat autorităţile Kazahstanului de răpirea unui oarecare Zharimbetov, care a fost reţinut în aeroportul din Turcia şi trimis în Astana (acesta a fost adjunctul lui Ablyazov la banca BTA). „Autorităţile Kazahstanului au nimerit într-o altă capcană globală luptând împotriva mea”, a scris Ablyazov. Acesta a acuzat serviciile speciale de lipsă de profesionalism. Cum e posibil să te expui în asemenea hal, întreabă el. Vine imediat cu sfatul de a-l returna de îndată pe Zharimbetov în Turcia și asta pentru ca ultimul să nu povestească nimănui despre răpirea sa. Un sfat de-a dreptul superb, mai ales în ultima parte.
Domnul Ablyazov crede că după ce a răspândit această informație cu răpirea, serviciile secrete se vor înțelege cu Zharimbetov? Cu adevărat, ferească Dumnezeu ca cineva să afle despre această operațiune secretă! Din cauza asta va suferi imaginea Kazahstanului. Haideţi cu toţii să tăcem despre această problemă pe paginile ziarelor, dar şi mai bine la televiziuni…
De fapt, scopul declaraţiilor lui Ablyayzov nu consta în încercarea de a proteja interesele lui Zharimbetov. Totul s-a dovedit simplu până la banal. Ablyazov şi-a dat seama că din nou se îngroaşă problema.
Zhaksylyk Zharimbetov a fost reținut pe 17 ianuarie de grănicerii turci pentru că deținea un pașaport fals. El însuși a recunoscut că a obosit să se tot ascundă peste hotarele țării, să fugă de urmărirea penală. Din acest motiv, fiind în custodia poliției din Turcia, acesta și-a dezvăluit identitatea și a venit cu rugămintea de a fi informat Consulatul Kazahstanului despre reținerea sa. Pentru că era anunțat în căutare prin intermediul Interpol, pe 20 ianuarie acesta a fost extrădat organelor de drept din Astana.
Ablyazov, care a aflat despre extrădarea lui Zharimbetov, s-a îngrijorat foarte tare. Asta pentru că adjunctul său cunoaşte multe scheme financiare de spălare a banilor din banca BTA şi poate dezvălui anchetatorilor multe informații interesante.
Din acest motiv Ablyazov a decis să lovească primul și să acuze autorităţile Kazahstanului de răpire. Acesta a vrut să exercite presiuni asupra autorităților Kazahstanului prin intermediul comunităţii internaţionale. De asemenea, acesta a mizat foarte mult pe loialitatea lui Zharimbetov. Dar nu a luat în calcul faptul că fostul său tovarăș îl va trăda.
În primul rând, Zharimbetov a recunoscut că nu și-a văzut timp de opt ani familia, iar asta a fost o încercare prea grea pentru el. De asemenea, acesta și-a exprimat regretul față de cei care stau întemnițați din cauza ambițiilor criminale ale lui Ablyazov. Mai ales că e vorba de niște simplu manageri, care executau, din frica pentru a nu-și pierde locurile de muncă, ordinele conducerii băncii. Altfel spus, nimeni nu-și dorește să stea la zdup pentru păcatele altcuiva. De aceea, Zharimbetov este dispus să ajute ancheta pentru ca să fie restabilită dreptatea.
Dar cel mai important, Zharimbetov a negat informaţiile despre răpire și a povestit cum a fost totul în realitate. „Vreau să declar că nimeni nu a aplicat nici un fel de torturi şi nu au fost exercitate alte măsuri de presiune. Unele ONG-uri, organizaţiile de apărare a drepturilor omului, au prezentat toate lucrurile ca o situaţie extremă, ca şi cum viaţa mea se află în pericol. Nu este deloc aşa şi subliniez, chiar insist, că în realitate totul e în regulă”, a menţionat acesta.
De asemenea, Zharimbetov a dat și o apreciere activității lui Ablyazov. După spusele lui, acest individ nu are nici Patrie, nici drapel. Tot ce face el, este dictat doar de interesele personale. Banca, partidul de buzunar – toate au fost doar nişte instrumente destinate pentru a-i asigura bunăstarea şi imunitatea.
„Dacă omul e obsedat de putere, ce pot face eu?” a spus Zharimbetov. Acesta și-a exprimat compasiunea față de cei care într-un fel sau altul a fost folosiți de Ablyazov, iar acum plătesc pentru păcatele lui.
Actualmente Zharimbetov se află în liberate, dar nu are dreptul să părăsească țara. În timpul apropiat el va merge la Almaty pentru a da noi depoziții în cadrul anchetei. Nu este exclus că ex-bancherul reţinut va ajunge la o înţelegere cu organele de urmărire penală şi din acest motiv nu va fi tras la răspundere.
La rândul său, lui Ablyazov nu-i rămâne decât să se umple de venin şi furie în vivariul său francez. Nu este exclus că în curând acest criminal fugar ne va povesti în curând despre torturile la care a fost supus Zharimbetov, despre ameninţările la adresa familiei sale, despre incapacitatea lui de a rezista regimului. Toată lumea cunoaşte la perfecție toate aceste texte. Deja tuturor le este acru în gură de aceste cântece.
Dar nu acesta e cel mai deranjant lucru. Cel mai iritant lucru este vederea scurtă și infantilismul justiției europene, care cu mâna Angliei stabileşte termenul real de închisoare pentru infractor şi cu mâna Parisului îl eliberează de sub arest. Aici deja nu e vorba de standarde duble, ci de impotența juridică a Uniunii Europene.
16.06.2026
17:05
310
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
359
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
486
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
525
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
490
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
701
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
672
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
737
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
730
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
803
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
790
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
789
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
16.06.2026
17:05
303
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
352
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
480
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
519
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
485
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
696
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
667
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
727
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
720
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
793
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
782
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
780
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
761
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
822
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
817
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
765
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
789
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
803
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
736
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
1124
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
1029
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
1205
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1588
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
3019
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1739
Horoscopul zilei 13.06.2026
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














