Inna și iubitul ei, așa cum nu i-a mai văzut nimeni până acum. Cum s-au fotografiat cei doi
4467
Inna a împlinit la jumătatea lunii octombrie frumoasa vârstă de 34 de ani. Cu acest prilej, artista a plecat într-o scurtă vacanță, împreună cu iubitul ei, rapperul Deliric (38 ani), în Dubai.
Inna și Deliric au confirmat că formează un cuplu la sfârșitul acestei veri, iar de atunci, cei doi împărtășesc cu fanii lor pe rețelele de socializare momentele frumoase pe care le petrec împreună.
În vacanța în care se află acum, cei doi îndrăgostiți profită din plin de vremea excelentă de acolo și își petrec mai tot timpul la piscină. Chiar dacă sunt destul de discreți în legătură cu viața lor intimă, cei doi își asumă relația, nu se ascund și au un mod inedit de a le atrage atenția fanilor.
În urmă cu câteva zile, Deliric a postat pe pagina sa de Instagram o fotografie, pe cât de haioasă, pe atât de picantă, la piscină în care el se „joacă” de-a rechinul, iar „victima” este, bineînțeles, iubita sa, scrie unica.ro.
Această fotografie, în dreptul căreia rapperul a scris – „Shark Attcak 2. Catch the prey” -, și în care acesta o mușcă de posterior pe cântăreață, a strâns peste 32 de mii de apreiceri din partea fanilor și prietenilor artiștilor și o mulțime de comentarii simpatice.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
21.10.2026
14:00
21.10.2026
13:54
21.10.2026
13:39
21.10.2026
13:38
21.10.2026
13:36
21.10.2026
13:08
21.10.2026
12:56
21.10.2026
12:44
21.10.2026
12:41
21.10.2026
12:09
21.10.2026
12:07
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















