Încă 30 de zile de AREST la domiciliu pentru Dodon, care NU a mai venit să afle verdictul. Procurorii au prezentat ȘASE PROBE noi și ar putea CONTESTA decizia. Ce l-a nemulțumit pe Petru Iarmaliuc
2287
Fostul președinte Igor Dodon va sta și în următoarele 30 de zile în arest la domiciliu, după ce Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis, după două zile de amânări, demersul procurorului Petru Iarmaliuc. Totuși, instanța nu s-a pronunțat în privința limitării convorbirilor telefonice, recepționării și expedierii scrisorilor, dar și utilizarea altor mijloace de comunicare. Astfel, decizia de astăzi ar putea fi contestată la Curtea de Apel Chișinău.
Potrivit lui Petru Iarmaliuc, învinuitul Dodon nu a venit astăzi la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pentru ca să afle verdictul dat de judecători.
„A fost prelungită măsura de arest la domiciliu în privința lui Igor Dodon. Doar avocatul dânsului a fost prezent. Instanța a admis demersul procurorului integral, dar în același timp s-au menținut interdicțiile aplicate anterior. Vom studia încheierea și în decurs de trei zile vom decide dacă vom face recurs”, a declarat Iarmaliuc.
Acuzatorul respinge acuzațiile lui Dodon, potrivit cărora nu ar exista suficiente probe pentru prelungirea măsurii de arest.
„Interpretarea aceasta cu destule argumente… Dacă măriile voastre (jurnaliștii n.r.) ați fi avut acces la ședința de judecată, atunci puteați să vă expuneți. Eu nu vă pot spune exact despre probele noi, pentru că ține de secretul urmăririi penale. Pe de altă parte, pentru prelungirea măsurii preventive e suficient de a prezenta o singură probă nouă. Noi am prezentat șase probe noi. Asta nu este așa… Pe data de 15 iulie am prezentat o probă nouă, iar marți, 19 iulie, altele cinci”, a punctat Iarmaliuc.
Amintim că Igor Dodon este învinuit de corupție, îmbogățire ilicită, finanțarea ilegală a partidului și trădare de patrie.
14.09.2026
10:36
14.09.2026
10:31
14.09.2026
10:30
14.09.2026
10:16
14.09.2026
09:59
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
14.09.2026
09:42
14.09.2026
09:39
14.09.2026
09:17
14.09.2026
10:31
14.09.2026
10:30
14.09.2026
10:16
14.09.2026
09:59
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
14.09.2026
09:42
14.09.2026
09:39
14.09.2026
09:17
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















