În loc să meargă la ședințele CSM, ministrul Nagacevschi SCHIMBĂ de URGENȚĂ legea: Noii membri ai acestei structuri vor fi aleși ALTFEL
3400
TVR Moldova
Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a propus astăzi, în debutul ședinței Guvernului, modificări la legislația care vizează Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), declarând că e vorba de o urgență și o prioritate pentru reforma justiției.
Modificările aprobate astăzi de Guvern prevăd creșterea numărului de membri ai CSM de la 12 șa 15.
„Se suplinește cu un reprezentant din partea judecătorilor și doi din partea profesorilor titulari de drept. Totodată, se propune ca judecătorii să-și desemneze reprezentanții în CSM prin intermediul unei campanii electorale anunțate din timp. Procedurile urmează a fi făcute publice cu două luni înainte și există un termen de 30 de zile pentru campania electorală, astfel încât cetățenii să cunoască cine sunt acei candidați”, a explicat Nagacevschi.
Totodată, modificările prevăd condiții noi pentru eventualii membri ai CSM, ședințele acestei structuri vor fi publice, iar deciziile CSM vor putea fi contestate la Curtea de Apel.
Fadei Nagacevschi a accentuat că viitorii membri ai CSM vor fi numiți în conformitate cu noua legislație care va intra în vigoare odată cu publicarea în „Monitorul Oficial”, pentru că în ultimul timp ar exista „mișcări neclare în sistemul judecătoresc”.
Premierul Chicu a promis că va cere Parlamentului să aprobe acest proiect în regim de urgență: „Este un pas spre implementarea reformei justiției”.
Menționăm că ultimele ședințe ale CSM nu au avut loc din lipsă de cvorum, ministrul Fadei Nagacevschi fiind cel care a lipsit de la acestea.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















