Stiri

Imaginile care îi lasă pe cercetători FĂRĂ CUVINTE: „Nu e mort de 200 de ani, meditează”

Știri 06.02.2015 11:21 Vizualizări2146
Imaginile care îi lasă pe cercetători FĂRĂ CUVINTE: „Nu e mort de 200 de ani, meditează”

Un savant budist susţine că un călugăr mumificat, al cărui corp are aproximativ 200 de ani, descoperit recent în Mongolia, nu ar fi mort, ci se află „într-o stare de meditaţie profundă”.

Corpul foarte bine conservat a fost descoperit săptămâna trecută, aşezat în poziţia lotus, acoperit cu piei de animale, în districtul Songinokhairkhan, în apropierea capitalei Mongoliei, Ulan Bator (Ulaanbaatar), informează
independent.co.uk.

Rămăşiţele sunt examinate de medicii legişti, iar autorităţile cred că ar aparţine unui Lama, înţelept al budismului tibetan.

Un savant budist susţine însă că mumia călugărului s-ar putea afla de fapt într-o stare spirituală foarte rară numită „tukdam”.

„Lama stă în poziţia lotus vajra, palma stângă este deschisă, iar palma dreaptă simbolizează propovăduirea Sutra (învăţături budiste, n.r.)”, a declarat Ganhugiyn Purevbata, fondator şi profesor în cadrul Institutului mongol de Artă Budistă de la Universitatea din Ulan Bator.

„Acesta este un semn că Lama nu este mort, ci se află într-o stare de meditaţie foarte adâncă conform tradiţiei ancestrale a înţelepţilor budişti”, a mai spus Purevbata.

Potrivit presei britanice, rămăşiţele mumificate au fost preluate pentru examinare de Centrul Naţional de Expertiză Criminalistică din Ulan Bator.

Călugărul mumificat ar putea fi unul dintre maeştrii lui Dashi-Dorzho Itigilov, un călugăr budist din Buriatia (în prezent o republică autonomă din componenţa Federaţiei Rusem, n.r.), care s-a născut în 1852 şi care ar fi murit în 1927 în timp ce medita.

Dashi-Dorzho Itigilov este celebru pentru starea de conservare a corpului său după moarte, despre care se spune că nu prezintă semne vizibile de descompunere. Trupul acestui călugăr, care a rămas în poziţia lotus, a fost verificat de călugării budişti în 1955 şi 1973, fără a se detecta, aparent, semne de descompunere.

Potrivit unor relatări ale presei, corpul lui Itigilov a fost îngropat într-un sicriu umplut cu sare şi lăsat nedeschis până în 2002, când a fost exhumat, la 75 de ani de la deces.

Un articol din 2002, publicat de New York Times, susţine că la exhumare au fost prezenţi câteva zeci de martori pentru a verifica dacă trupul a rămas intact.

Vladislav L. Kozeltsev, un expert de la Centrul pentru Tehnologii Biomedicale, a declarat pentru publicaţia americană că starea de conservare a cadavrului s-ar fi putut datora unui defect al unei gene din organismul lui Itigilov care ar fi implicată în mod normal în procesul de descompunere a celulelor după moarte.

Kozeltsev a mai spus că deşi sarea din sicriu ar fi putut juca un rol în procesul de încetinire a descompunerii, alţi factori precum solul şi starea coşciugului ar fi putut avea o contribuţie importantă, iar o "procedură secretă de îmbălsămare" nu a putut fi exclusă.

Autor: Ziarul National
Imaginile care îi lasă pe cercetători FĂRĂ CUVINTE: „Nu e mort de 200 de ani, meditează”
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 14.11.2026 14.11.2026 11:52 346 Horoscopul zilei 14.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.18 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 14.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri