Igor Dodon: „La Mulți Ani! С Новым годом!”
3542
presedinte.md
Președintele R. Moldova, Igor Dodon, susține că anul 2016 a fost important, inclusiv pentru faptul că cetățenii R. Moldova „și-au redobândit dreptul” de a-și alege direct șeful statului.
În mesajul său de Anul Nou pe care îl semnează inclusiv cu adresarea în limba rusă - „С Новым годом!” (La mulți ani - n.r.), Dodon afirmă că „datoria” sa în calitate de șef al statului este „să mențină creșterea economică, să asigure coeziunea socială, să dezvolte satele, drumurile, agricultura, țara”.
„Sper foarte mult că anul care vine, 2017, va fi pentru întregul nostru popor un an al păcii şi al bunăstării. Suntem cu toţii cetăţenii aceleiaşi ţări – Moldova. Viaţa fiecăruia dintre noi în noul an se va schimba spre bine, dacă ne vom iubi ţara natală, dacă ne vom respecta reciproc, dacă vom avea grijă de oamenii dragi şi apropiaţi”, susține Dodon.
Vedeți mai jos întregul mesaj de Anul Nou al președintelui Igor Dodon:
„Stimați cetățeni,
Iată că lăsăm în urmă încă un an din viața noastră.
Așa cum a fost el, cu bune și cu rele, cu urcușuri și coborâșuri, cu pierdere și izbândă, acest an îl vom păstra în memorie. El face parte din istoria țării, din biografia fiecăruia dintre noi.
În 2016, Republica Moldova a împlinit 25 de ani de la independență. Acest jubileu de un sfert de veac e unul al maturității noastre ca stat. Noi am demonstrat că avem capacitatea să ne păstrăm statalitatea, să ne consolidăm ca popor, să trecem peste provocările grele care ne-au lovit.
2016 a fost un an când cetățenii și-au redobândit dreptul fundamental de a-și alege direct conducătorul țării.
E și aceasta o realizare politică importantă, deoarece a apropiat Președinția de popor. Votul direct a făcut această funcție mai legitimă și mai responsabilă.
În anul care se încheie, mulți dintre noi au trăit fericirea nașterii copiilor, alții însă au trăit durerea pierderii celor dragi. Am iubit și am suferit. A fost un an care ne-a influențat și ne-a maturizat.
Acum gândurile noastre se îndreaptă către anul care vine, către 2017. Este ca o pagină nouă, pe care urmează să o deschidem și de la care ne așteptăm la lucruri bune și la schimbări fericite.
Eu știu că, oriunde sunteți, în mijlocul familiei, între prieteni, la serviciu, în străinătate sau în singurătate, în bună dispoziție sau, poate, în tristețe, fiecare dintre voi are speranța că anul care vine o să vă aducă mai multă bucurie, mai multe realizări, mai multă căldură din partea celor apropiați.
Îmi doresc din toată inima ca aceste așteptări să se realizeze. Într-o mare măsură, bunăstarea și fericirea cetățenilor depinde de cei de la conducerea țării depinde de cei care au obligația să mențină creșterea economică, să asigure coeziunea socială, să dezvolte satele, drumurile, agricultura, țara. O asemenea responsabilitate îmi revine și mie ca președinte. E o datorie pe care o voi respecta.
Totodată, fiecare dintre cetățeni, fiecare dintre noi poate face lumea din jur mai bună în anul care vine.
Să fim mai înțelegători și generoși cu cei de lângă noi.
Să demonstrăm omenie în relațiile noastre cotidiene.
Să fim buni profesioniști, să ne iubim familia, să cinstim propria țară.
Să nu uităm că am fost mereu un popor slăvit prin muncă și bunătate.
Sper foarte mult că anul care vine, 2017, va fi pentru întregul nostru popor un an al păcii şi al bunăstării. Suntem cu toţii cetăţenii aceleiaşi ţări – Moldova. Viaţa fiecăruia dintre noi în noul an se va schimba spre bine dacă ne vom iubi ţara natală, dacă ne vom respecta reciproc, dacă vom avea grijă de oamenii dragi şi apropiaţi.
Eu vă doresc un An Nou fericit, în care destinul să ne favorizeze țara, iar efortul nostru comun să ne aducă belșug.
La Mulți Ani!
С Новым годом!”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















