Ianukovici și Kliciko s-au înțeles? Guvernul ucrainean ar putea fi DEMIS astăzi
1207
adevarul.ro Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, şi opoziţia au convenit luni seara asupra adoptării legii amnistiei şi anulării legilor adoptate la 16 ianuarie, anunţă Preşedinţia ucraineană, citată de agenţia UNIAN.
În decursul celor patru ore de negocieri intense, părţile au ajuns la un acord privind eliberarea manifestanţilor arestaţi şi anularea legilor adoptate la 16 ianuarie şi contestate de opoziţie, informează Preşedinţia într-un comunicat.
La negocieri au participat Ianukovici şi liderii opoziţiei Vitali Kliciko, Oleg Tiagnibok şi Arseni Iaţeniuk.
Anunţul a fost confirmat şi de către ministrul ucrainean al Justiţiei, Elena Lukaş. Ea a adăugat că manifestanţii arestaţi vor fi amnistiaţi, numai în cazul eliberării sediilor administraţiilor regionale ocupate de protestatari.
Tot în cadrul ședinței extraordinare de astăzi a Parlamentului urmează să fie pusă la vot demisia Guvernului.
Între timp, pe parcursul acestei nopți, miliția ucraineană a ridicat în centrul Kievului, în preajma clădirii Parlamentului, baricade de beton. Protestatarii le-au botezat „Porțile instituțiilor”.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
15.09.2026
10:22
15.09.2026
10:12
15.09.2026
09:54
15.09.2026
09:09
15.09.2026
09:07
15.09.2026
08:32
15.09.2026
07:28
15.09.2026
06:50
15.09.2026
06:45
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026

















