Guvernul a demarat procedura de denunțare a unor acorduri cu CSI. Premierul Recean: „Diferența dintre un model și altul este că, în cazul UE, angajamentele sunt respectate, iar al CSI-ului - că lucrurile nu sunt certe”. Ce răspuns poate avea Moscova
2060
Guvernul „deja răspunde” inițiativei anunțate luni de președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu privire la inițierea procedurii de retragere din Acordul de aderare la Adunarea Interparlamentară (AI) a Comunității Statelor Independente (CSI), afirmă prim-ministrul Dorin Recean.
Premierul a declarat că la ședința de Guvern de miercuri, 17 mai, vor fi aprobate decizii cu privire la denunțarea mai multor acorduri semnate cu CSI care nu sunt respectate sau creează anumite riscuri pentru R. Moldova. Oficialul a amintit că autoritățile au tăiat deja finanțarea din bani publici a companiei „MIR”.
„Noi deja răspundem acestei inițiative (a spicherului Grosu - n.r.). Domnul președinte Grosu a anunțat ieșirea din Adunarea Interparlamentară a CSI, noi la Guvern avem agenda noastră de ieșire din diferite acorduri ale CSI. Să ne uităm obiectiv: se presupunea că trebuia să avem cu CSI-ul o colaborare care să ne ajute să rezolvăm problemele acestor state, ceea ce nu s-a întâmplat. Noi eram parte din CSI, dar eram șantajați și cu comerțul, și cu gazele naturale, mă refer la energetică. Fiind membri ai CSI, așa și nu am ajuns să avem o soluționare a conflictului transnistrean sau, de exemplu, scoaterea armatei rusești de aici. Și, atunci, noi trebuie să fim practici, să luăm fiecare acord în parte și, dacă el nu este util, trebuie să-l denunțăm. Cu acele state din CSI cu care vrem să avem relații comerciale, schimburi sociale, legate de anumite proprietăți ș.a.m.d., tendința acum este să mergem pe acorduri bilaterale”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV.
CITIȚI și Nicolae Negru, despre decizia R. Moldova de a părăsi AI CSI: „Era logic să se anunțe despărțirea pe 24 februarie 2022. Putem să ne așteptăm la o RADICALIZARE a coloanei a cincea, a separatiștilor de la Tiraspol și Comrat, a lui Dodon, Șor, Platon...”
Șeful Guvernului susține că autoritățile trebuie să se concentreze pe agenda de integrare europeană, „acolo unde acordurile sunt respectate”.
„Marea diferență dintre un model și altul este că, în cazul UE, lucrurile sunt certe, angajamentele sunt respectate. În cadrul CSI-ului, vedem că angajamentele nu sunt respectate și lucrurile nu sunt certe”, a comparat el.
Întrebat care ar putea fi reacția Moscovei la decizia autorităților de la Chișinău, Dorin Recean a răspuns că „nu poate să facă altceva decât a mai făcut – să mai încerce să interzică ceva, diferite lucruri pe care le-a făcut și anterior”.
„Dar de fiecare dată când (rușii - n.r.) au interzis ceva, industria, agricultura din R. Moldova s-a adaptat și a devenit și mai de succes. Sarcina și obligația Guvernului este să se asigure că aceste produse au piețe în exterior. Și asta facem. În primul rând, avem Acordul de liber schimb cu UE și extindem gama de produse care pot fi exportate în UE fără taxe, accize, fără alte impozitări sau bariere tehnice. Pentru categoriile de produse care aveau anumite limite la export, noi le-am eliminat și vom avansa în acest proces”, a adăugat premierul.
Dorin Recean a recunoscut că procesul de părăsire a CSI de către R. Moldova „ar putea dura ani”, dar a dat asigurări că, înainte de a denunța vreun acord cu această structură, autoritățile se vor asigura că nu vor fi afectați cetățenii, inclusiv agenții economici.
02.06.2026
10:01
232
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
02.06.2026
09:51
194
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
02.06.2026
09:30
283
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
02.06.2026
08:43
269
Horoscopul zilei 02.06.2026
02.06.2026
08:20
263
Zeci de medici veterinari din întreaga țară s-au reunit la Congresul Colegiului Medicilor Veterinari de la Chișinău
01.06.2026
22:41
743
Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului la Stăuceni și a inaugurat noua Primărie modernizată
01.06.2026
20:35
628
Ploi și răcire ușoară marți, 2 iunie 2026, în Republica Moldova
01.06.2026
14:43
865
Cod galben de ploi puternice, 02.06.2026, orele 08–23
01.06.2026
08:23
781
Horoscopul zilei 01.06.2026
31.05.2026
19:47
1120
Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
31.05.2026
18:42
1199
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și încălzire treptată (1–7 iunie 2026)
31.05.2026
07:51
1192
Horoscopul zilei 31.05.2026
02.06.2026
10:01
90
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
02.06.2026
09:51
72
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
02.06.2026
09:30
259
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
02.06.2026
08:43
242
Horoscopul zilei 02.06.2026
02.06.2026
08:20
249
Zeci de medici veterinari din întreaga țară s-au reunit la Congresul Colegiului Medicilor Veterinari de la Chișinău
01.06.2026
22:41
725
Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului la Stăuceni și a inaugurat noua Primărie modernizată
01.06.2026
20:35
618
Ploi și răcire ușoară marți, 2 iunie 2026, în Republica Moldova
01.06.2026
14:43
857
Cod galben de ploi puternice, 02.06.2026, orele 08–23
01.06.2026
08:23
773
Horoscopul zilei 01.06.2026
31.05.2026
19:47
1114
Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
31.05.2026
18:42
1195
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și încălzire treptată (1–7 iunie 2026)
31.05.2026
07:51
1189
Horoscopul zilei 31.05.2026
30.05.2026
20:22
1446
Vreme mai caldă și în mare parte fără ploi duminică, 31 mai 2026
30.05.2026
12:44
1453
Cod galben de furtuni, 30.05.2026, interval 11–17
30.05.2026
12:20
1658
Moldova și Suedia semnează un nou parteneriat pentru integrarea în Piața Internă a UE
30.05.2026
11:53
1597
Bruxelles sprijină integrarea economică a Republicii Moldova și pregătește Conferința de Investiții UE–Moldova 2026
30.05.2026
08:07
1430
Horoscopul zilei 30.05.2026
29.05.2026
20:23
1717
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
29.05.2026
18:13
1738
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
29.05.2026
17:44
1572
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
29.05.2026
17:09
1601
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
29.05.2026
16:49
2233
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
29.05.2026
15:45
1711
Primarii din toată țara, alături de Maia Sandu și oficiali de rang înalt, discută reforma APL și stimulentele pentru amalgamarea localităților
29.05.2026
15:41
1804
Val de escrocherii telefonice în R. Moldova: Peste 3 milioane de lei furați în 24 de ore. Un pensionar și-a vândut apartamentele și a rămas fără 2,1 milioane de lei
29.05.2026
15:35
2034
Răspuns diplomatic ferm al României după atacul de la Galați. Consulul Rusiei la Constanța, declarat persona non grata. Consulatul se închide
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
Horoscopul zilei 02.06.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.28
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














