Grup de Mentorat pentru Republica Moldova, constituit la nivelul miniștrilor Agriculturii din UE: Chișinăul țintește lansarea unui amplu program de suport EU4Agriculture for Moldova, până în anul 2025
1643
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) de la Chișinău propune constituirea unui grup de mentorat la nivelul miniștrilor Agriculturii din UE. Subiectul a fost abordat astăzi de către viceprim-ministrul Vladimir Bolea în cadrul unei întrevederi online cu ambasadorii Republicii Moldova în statele membre ale Uniunii Europene.
„Obiectivul grupului de mentorat va fi de a facilita transferul de expertiză, de a consulta și susține MAIA în demersurile legate de integrare în UE și armonizarea legislației pe segmental agricol. Pornind de la ideea că vrem să preluăm modelele de succes înregistrate de colegii din UE și să evităm greșelile făcute de ei în procesul de preaderare la comunitatea europeană, conștientizăm necesitatea de a avea alături parteneri, prieteni și mentori. Grupul de mentorat ar putea întreprinde și activități de lobby la nivelul structurilor europene, pentru a transmite inițiativele și mesajele noastre”, a menționat Vladimir Bolea.
De asemenea, oficialul a comunicat că republica noastră țintește lansarea unui amplu program de suport EU4Agriculture for Moldova, până în anul 2025.
Programul este conceput deja în alte state non-UE și este focusat pe creșterea investițiilor în sectorul agroalimentar și sporirea nivelului de cunoștințe și competențe al producătorilor agricoli, al participanților în lanțurile valorice prin furnizarea extinsă de servicii de consultanță, precum și prin îmbunătățirea oportunităților economice în zonele rurale.
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”















