GREŞEALA pe care o faci când prepari mujdeiul de usturoi
2949
sursa: realitatea.net Usturoiul este unul dintre legumele care nu ar trebui să lipsească din alimentația noastră. Are foarte multe proprietăți și este un remediu minune în nenumărate boli.
În mod tradițional, oamenii de la țară nu pun sare în deliciosul mujdei, iar potrivit inginerului chimist, Ștefan Manea, nu e recomandat să punem sare peste usturoi sau peste ceapă.
„În usturoi există două substanțe, alicina și alinoza despărțite de o membrană fină. Când pisezi usturoiul în intenția de a face un mujdei, cunoscut pentru savoarea pe care o da mâncărurilor de carne și legume, membrana de care vorbeam se sparge, cele două substanțe interacționează și formează alicina.
Ei bine, această alicina este fenomenală! Ea protejează de o sumedenie de boli, și recent s-a descoperit că și de cancer, mai ales de cancerul de plămâni, boală cu o evoluție rapidă și fatală.
Dar pentru ca alicina să fie binefăcătoare pentru corp, nu trebuie să pui sare în mujdeiul de usturoi, pentru că i se distrug pe loc și ireversibil enzimele și în loc să ne fie de ajutor, substanța formată atacă un alt grup de enzime din organismul nostru!”, spune specialistul.
În același timp este indicat ca mujdeiul de usturoi să fie făcut cu un ulei de bună calitate, cum ar fi uleiul de măsline, substanțele din cele două alimente acționând sinergic.
În aceeași idee pe care o expuneam mai sus, nici pe ceapă nu se pune sare! Cel mult se tăvălește bulbul rapid printr-o pânză subțire de sare și se mănâncă imediat, dar bine ar fi să se renunțe complet la asta.
Sursa: realitatea.net
21.01.2019
11:42
30.03.2018
10:19
28.02.2018
08:03
21.10.2017
17:04
01.10.2017
16:31
08.09.2017
09:20
17.05.2017
18:05
21.02.2017
18:00
27.08.2016
18:33
14.02.2014
10:42
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















