04:51:55 13.02.2026
Stiri

Găgăuzia nu dă înapoi

Politică 31.01.2014 09:45 Vizualizări1485
Găgăuzia nu dă înapoi

Samavolnicie: Comisia Electorală Centrală din Găgăuzia și-a făcut propriile ștampile pentru referendum și a tipărit buletinele de vot, fără acceptul autorităților R. Moldova

Găgăuzia nu a renunțat la organizarea celor două referendumuri anunțate pentru data de 2 februarie, chiar dacă autoritățile centrale au criticat dur inițiativa, iar instanța de judecată a catalogat plebiscitele ca fiind ilegale. Comisia Electorală Centrală (CEC) din autonomie a amenajat birourile electorale, și-a făcut propriile ștampile pentru referendum, a tipărit buletinele de vot și chiar a trimis invitații tuturor cetățenilor cu rugămintea de a se prezenta la urne.

În regiune vor fi deschise duminică 62 de birouri electorale, care vor avea toate cele necesare pentru vot, până și ștampile. „Nu sunt de la Chișinău. Sunt ale noastre și le vom folosi nu doar în cadrul referendumului, dar și pe viitor când vor fi alegeri pentru Adunarea Populară sau când va fi ales bașcanul”, a precizat pentru Ziarul NAȚIONAL președintele CEC-ului din Găgăuzia, Valentina Lisnic.

Ștampile ilegale

Comisia Electorală Centrală, singura instituție care poate elibera ștampile pentru orice scrutin din republică, nu a eliberat bunurile statului pentru plebiscitul din Găgăuzia. „Ștampilele care sunt la noi sunt unicele legale care pot fi folosite, dar nu le-am dat, fiindcă noi nu gestionăm niciun proces electoral în teritoriu. Să răspundă ei pentru acțiunile lor”, a punctat președintele CEC, Iurie Ciocan.

Vor vota cu pixul

Autoritățile găgăuze nu au pregătit ștampile și pentru cabinele de vot. Alegătorii vor marca cu pixul opțiunea „DA” sau „NU” din cele trei buletine de vot. O hârtie de culoare verde va conține întrebarea: „Sunteţi de acord cu alegerea vectorului politic extern al R. Moldova îndreptat spre Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan”? Un alt buletin, roz la culoare, va avea întrebarea: „Sunteţi de acord cu alegerea vectorului politic extern al R. Moldova îndreptat spre Uniunea Europeană”? Iar cel de-al treilea buletin este destinat pentru referendumul legislativ în cadrul căruia cetățenii vor fi întrebați dacă vor o modificare în legislație care le va oferi găgăuzilor dreptul la autodeterminare externă, dacă Republica Moldova va renunța la independență.

Secrete la Procuratură

Experții susțin că acțiunile CEC-ului din Găgăuzia pot fi calificate drept acte de samavolnicie. Aceleași bănuieli planează și asupra deputaților din autonomie care au luat decizia de a organiza referendumul. Procuratura Generală a deschis un dosar penal, dar refuză să ofere detalii privind mersul anchetei. „Nu putem comunica nicio informație, deoarece subiectul e unul foarte sensibil și nu va face decât să incite spiritele”, spune Viorel Morari, șeful Secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale Serviciului Vamal şi Ministerului Afacerilor Interne din cadrul Procuraturii Generale.

Oazu Nantoi, comentator politic: „Este o provocare”

Nu putem vorbi despre un referendum în Găgăuzia, ci despre o provocare a Rusiei, iar demnitarii de la Comrat sunt executanții. Astfel nu poate fi determinat vectorul politic extern al R. Moldova, dar găgăuzii vor avea un argument pe care îl vor folosi împotriva Chișinăului, așa cum a fost în cazul Transnistriei care a mânat cetățenii la fel de fel de referendumuri. Se urmărește federalizarea R. Moldova după modelul rusesc. Asemenea acțiuni trebuie ignorate.

Dosarul deschis de Procuratura Generală pentru „samavolnicie” trebuie să aibă finalitate, altfel fiecare face ceea ce vrea. Acum, Găgăuzia și-a făcut ștampile proprii pentru referendum, iar mâine poate să-și facă și propriii bani. Vinovat de situația creată este Parlamentul. Timp de 20 de ani nu a intervenit în Legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei și acestea sunt consecințele.

Autor: Raisa Lozinschi
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 16.93 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte