Gaburici a dat indicaţii să fie verificat „în regim de URGENŢĂ” podul avariat de la Budeşti
2784
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, s-a autosesizat în urma apariției fotografiilor pe rețelele de socializare cu privire la podului rutier avariat din localitatea Budești, suburbie a Chișinăului.
„Am dat indicații să fie verificată în regim de urgență această porțiune și să fiu informat. Știu că este monitorizat în permanență și a fost făcută o expertiză tehnică recent, dar vreau să văd acțiuni de reabilitare a acestuia. Nu putem admite ca pietonii sau conducătorii auto să fie în pericol”, a scris ministrul pe Facebook.
Pe podul de la intrarea în sat, care trece peste o râpă adâncă de aproape 12 metri, s-au format crăpături de aproape zece centimetri. Responsabilii de la Administraţia de Stat a Drumurilor dau asigurări că puntea este sigură, dar sătenii spun că le este frică atunci când traversează podul.
Podul a fost avariat în urma unui accident rutier grav care s-a produs acum câteva luni, spun autorităţile locale. Din cauza crăpăturii din asfalt s-a rupt şi parapetul podului, care s-a lasat în râpă cu aproape 15 centimetri. Partea pietonală e cea mai afectată, iar cei care se încumetă să-l traverseze sunt supuşi unui adevărat test de rezistenţă.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















