Stiri

FURAU automobile și se PLIMBAU cu ele prin oraș, după care le ABANDONAU

Social 10.12.2014 09:46 Vizualizări3022
FURAU automobile și se PLIMBAU cu ele prin oraș, după care le ABANDONAU

Un minor în vârstă de 16 ani din capitală va sta următorii patru ani după gratii, fiind găsit vinovat pentru furt în proporții deosebit de mari și răpirea a două mijloace de transport. Inițial, magistrații de la prima instanță i-au aplicat minorului o pedeapsa non-privativă de libertate, însă Curtea de Apel l-a condamnat la închisoare.

Potrivit procurorilor, în toamna anului trecut, minorul, în complicitate cu alţi trei băieți, au pătruns în patru case de locuit şi două apartamente din sectorul Botanica, de unde au sustras bunuri şi bijuterii din aur în valoare totală de peste 300 de mii de lei. Bunurile furate erau amanetate, iar banii - cheltuiţi în scopuri personale.

De asemenea, în octombrie 2013, minorul, împreună cu complicii săi, au răpit un automobil de model „Opel Kadett”, parcat în preajma unei case din strada Tudor Strişcă din Chişinău. După o tură cu maşina prin oraş, aceştia au accidentat-o şi au abandonat-o în preajma comunei Grătieşti. Peste două săptămâni, aceştia şi-au repetat acţiunile, răpind un autoturism de model „Volkswagen Golf”, parcat în curtea unui bloc de pe bulevardul Dacia din capitală, cu care s-au plimbat până au epuizat combustibilul din rezervor, după care l-au abandonat la o margine de drum.

Cauzele penale pe numele complicilor acestuia se află pe rol în instanța de judecată.

Autor: Galina Munteanu
Top stiri
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 254 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri