Stiri

Funcții NOI în școlile primare, gimnaziile și liceele din R. Moldova: Administrator bază de date, logoped sau asistent didactic

Actualitate 25.10.2023 13:38 Vizualizări10606
Funcții NOI în școlile primare, gimnaziile și liceele din R. Moldova: Administrator bază de date, logoped sau asistent didactic

În școlile primare, gimnaziile și liceele din R. Moldova urmează a fi instituite funcții noi, inclusiv pentru a fi în pas cu vremurile pe care le parcurgem.

Ministerul Educației și Cercetării lucrează în prezent la acest subiect, iar printre posturile care au urma să fie oficializate în instituțiile de învățământ se numără administrator de baze de date, kinetoterapeut, cadru didactic de sprijin, psiholog etc.

„Pentru prima dată după anul 1999, lista personalului din instituțiile de învățământ urmează a fi completată cu posturi precum cele de contabil-șef, contabil, economist; cadru didactic de sprijin, psiholog, psihopedagog, logoped, kinetoterapeut, specialist în resurse umane etc. Totodată, urmează a fi instituită funcția de asistent didactic, dar și de responsabil pentru administrarea platformelor de management implementate de Ministerul Educației și Cercetării – analist date/ administrator de baze de date”, a anunțat marți ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

CITIȚI și NOUTĂȚI în sistemul de învățământ: Examenele de la sfârșitul clasei a IX-a, monitorizate VIDEO ca la BAC, nota 10 din oficiu la Informatică pentru absolvenții de liceu, după sistemul aplicat în domeniul limbilor străine, dar și titluri noi de manuale

Aceeași sursă a anunțat, într-o conferință de presă susținută marți la sediul Guvernului, că în Republica Moldova va fi înființat Institutul Național pentru Educație și Leadership (INEL), instituție bazată pe un sistem de mentorat, care va asigura corelarea între formarea inițială și continuă a profesorilor.

CITIȚI și Veste bună pentru PROFESORI: MEC promite majorări salariale de la 1 ianuarie 2024. Ministrul Perciun: „Știm solicitările sindicatelor și muncim pentru a atinge acel nivel”

INEL va forma o rețea de cei mai buni mentori care să instruiască cadrele didactice și va monitoriza efectul formărilor la clasă. Ministrul a precizat că un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens a fost deja elaborat și va fi examinat la una dintre ședințele următoare ale Guvernului.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 30.10.2026 30.10.2026 12:26 338 Horoscopul zilei 30.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 30.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri