Terapia cu vapori de apă pentru adenomul de prostată, alternativă modernă la operația clasică, explicată de dr. Mihai Dobra
241
Adenomul de prostată poate fi tratat astăzi printr-o tehnologie modernă, minim invazivă, care folosește vapori de apă pentru a reduce țesutul prostatic în exces. Dr. Mihai Dobra explică modul în care se realizează procedura, ce avantaje are și pentru ce categorii de pacienți este recomandată această metodă.
Medicul primar urolog Mihai Dobra a vorbit despre terapia cu vapori de apă pentru tratarea adenomului de prostată și a subliniat că această tehnologie nouă presupune o intervenție minim invazivă, cu necesar redus de anestezie și cu o perioadă foarte scurtă de recuperare.
„Terapia cu vapori, o tehnică nouă, ultra minim invazivă, are același efect ca operația clasică cu bisturiul în cazul hiperplaziei de prostată, adenomului de prostată, așa cum este cunoscut”, a spus jurnalistul Val Vâlcu.
„Da, e vorba de o tehnologie nou apărută, implementată și pusă în funcțiune acum în sistemul medical românesc. Din păcate, doar în cel privat. Ne dorim foarte mult să avem acces și la stat. Sunt țări, de pildă Franța, unde deja e subvenționat acest tip de operație. E poate prea mult spus operație. E vorba de o intervenție la care necesitatea anesteziei este una minimală. Pacientul pleacă în aceeași zi. Cel mult, în circumstanțe rare, a doua zi, acasă, rămâne cu sondă.
Despre ce e vorba în această tehnologie inovativă care folosește un fascicul de vapori de apă? Practic, când discutăm despre adenomul de prostată, paleta de indicație terapeutică este una foarte largă. Arsenalul medico-chirurgical, de la tratamentul medicamentos până la cel chirurgical, este extins. Poate să înceapă cu tratament medicamentos simplu, apoi cu tratament medicamentos maximal, și să ajungă la operații abrazive dure, cum este adenomectomia transvezicală, varianta de chirurgie deschisă, cum se făcea deunăzi.
În cazuri selecționate, și în spitalele publice se practică încă acest tip de intervenție, și noi o realizăm, cu rezultate bune la final. Dar necesită un termen de spitalizare mai lung și implică riscuri chirurgicale mai mari, în special legate de sângerare”, a explicat dr. Mihai Dobra.
Dr. Mihai Dobra a detaliat că terapia cu vapori de apă, o tehnologie nouă provenită din SUA, utilizează un amestec de apă și clorură de sodiu încălzit la aproximativ 80 de grade Celsius, introdus în prostată printr-o procedură cistoscopică. După intervenție, pacientului i se pune o sondă și poate pleca acasă.
„Această terapie cu vapori de abur este nou apărută, adusă din Statele Unite ale Americii. Ea folosește un fascicul de apă, de clorură de sodiu care, practic, la anumite temperaturi, undeva la 80 de grade, se introduce prin intermediul unui pistol, printr-o manieră cistoscopică, în care se face un mapping.
Acest mapping, conform unui scenariu preoperator în care noi avem o evaluare a pacientului complexă, dacă are sau nu lob medial, dacă lobii sunt apropiați - cum spunem noi „kissing lobes”, adică lobi care se pupă - introducem acel fascicul prin acel aplicator. Ulterior se montează o sondă uretro-vezicală, iar pacientul pleacă acasă”, a spus dr. Mihai Dobra.
Medicul a precizat că vaporii de apă distrug țesutul prostatic în exces. Zona tratată se umflă inițial. Apoi se formează o cicatrice, iar prostata își reduce treptat dimensiunea.
Studiile citate de specialist arată că această terapie poate fi chiar mai eficientă decât tratamentul medicamentos, astfel încât pacientul poate renunța la medicamente după procedură.
„Deci, practic, vaporii de apă distrug țesutul în exces”, a completat Val Vâlcu.
„Fac o denervare în zona de uretră prostatică și de lob medial. În plus de atât, fac o zonă de cicatrice care, conform studiilor, în aproximativ șapte zile. Inițial este edem, adică se umflă, ulterior apare o zonă de cicatrice, iar prostata își scade din dimensiuni în zona de uretră centrală.
Adică ne imaginăm că prostata este un organ aflat subvezical, prin mijlocul căruia trece uretra. Poate apărea obstrucție. Ce este interesant la această nouă tehnologie este că, prin studii pertinente cu o cohortă de peste 150 de pacienți, ne este demonstrată superioritatea comparativă față de tratamentul medicamentos maximal. Practic, pacientul scapă de tratamentul medicamentos pentru toată viața”, a subliniat dr. Mihai Dobra.
Dr. Mihai Dobra a mai arătat că terapia cu vapori nu afectează funcția sexuală. Metoda este potrivită atât pentru pacienții tineri, care doresc să își păstreze funcția sexuală, cât și pentru pacienții vârstnici, la care o operație clasică ar avea riscuri mult mai mari.
„În plus de atât, încă un lucru extrem de interesant și util de menționat și de subliniat este în termeni de ejaculare. În termeni de ejaculare și funcție sexuală, acest tip de tehnologie nu influențează, iar rezultatele sunt extraordinare pentru pacienții cu simptomatologie urinară joasă, cu probleme la urinat și adenom de prostată.
Paleta, oarecum ca să spun așa, în arsenalul meu de tratament al adenomului de prostată, se referă la pacientul tânăr cu funcție sexuală prezervată și care își dorește să nu aibă ejaculare retrogradă, iar funcția să fie menținută sau pacientul la care o intervenție chirurgicală este una dificilă, cu riscuri anestezice, cu riscurile care presupun, până la urmă, o intervenție chiar și minim invazivă de tip transuretro-rezecție prostatică.
Deci paleta se adresează, din punctul meu de vedere, pacienților tineri cu funcție (n.r. sexuală) sau pacienților vârstnici la care problemele sunt mult prea grave, iar riscurile sunt mult prea mari”, a concluzionat dr. Mihai Dobra.
14.08.2026
20:21
14.08.2026
19:33
14.08.2026
18:36
14.08.2026
18:20
14.08.2026
18:08
14.08.2026
17:56
14.08.2026
16:59
14.08.2026
16:30
14.08.2026
15:50
14.08.2026
15:47
14.08.2026
20:21
14.08.2026
19:57
14.08.2026
19:33
14.08.2026
18:36
14.08.2026
18:20
14.08.2026
18:08
14.08.2026
17:56
14.08.2026
16:59
14.08.2026
16:30
14.08.2026
15:50
14.08.2026
15:47
14.08.2026
15:30
14.08.2026
15:23
14.08.2026
15:09
14.08.2026
15:02
14.08.2026
15:02
14.08.2026
14:29
14.08.2026
13:56
14.08.2026
13:52
14.08.2026
13:42
14.08.2026
13:41
14.08.2026
13:23
14.08.2026
13:21
14.08.2026
13:18
14.08.2026
12:44
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
Senatul SUA adoptă „Legea Lindsey Graham” de sancționare a Rusiei și Iranului, care extinde puterile tarifare ale lui Trump și deschide un nou front de dispută în Camera Reprezentanților
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
















