FOTO, VIDEO // Voronin BENEFICIAZĂ în continuare de BODYGUARZI plătiți de STAT? Iată DOVADA
2876
facebook Președinția R. Moldova a anunțat că, de la 1 aprilie curent, liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, nu va mai beneficia de mașină de serviciu și pază de stat, plătită din bani publici. Totuși, liderul comunist este însoțit și acum de bodyguardul care i-a asigurat paza în ultimii ani.
Bodyguardul lui Voronin activează și acum în cadrul Serviciului Pază și Protecție de Stat (SPPS). Bărbatul, care i-a asigurat paza lui Voronin pe data de 9 mai 2014, a fost implicat şi în asigurarea securității senatorilor americani, în frunte cu John McCain. Bodyguardul a fost prezent la ASEM, unde senatorii au susținut discursuri în fața studenților pe17 aprilie curent.
La fiecare apariție, bodyguardul a purtat insigna SPPS.
Anterior, purtătorul de cuvânt al preşedintelui ţării, Vlad Ţurcanu, a declarat că Nicolae Timofti ar putea să dispună din nou prelungirea termenului în care Vladimir Voronin va avea gărzi de corp plătite de stat.
„Preşedintele a consultat Serviiul de pază şi protecţie. A verificat dacă nu a existat o cerere din partea lui Voronin, o cerere repetată, de aceea şeful statului a decis că SPPS nu-i va mai acorda protecţie de stat lui Voronin. Trebuie să se constate că există pericole la adresa unui demnitar de stat şi atunci şeful statului poate dispune să i se acorde protecţie din partea statului”, a declarat Vlad Ţurcanu pe 1 aprilie.
VIDEO // Bodyguardul lui Voronin a asigurat paza senatorilor americani pe 17 aprilie (începând cu min. 6.00).

17 aprilie 2014
17 aprilie 2014

9 mai 2014

martie 2013
02.10.2025
11:58
3284
VIDEO // Igor Dodon, pus la punct în direct de o JURNALISTĂ, după ce a spus că NU ar fi știut ce e în „kuliokul” pe care i l-a întins Plahotniuc: „Dle Dodon, eu cred că jucați acum teatru…”
29.08.2025
11:26
2961
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.08.2025
11:34
4322
„Nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”. Dezvăluirile lui Voronin despre conținutul „kuliokului” primit de Dodon de la Plahotniuc, efect DEVASTATOR asupra blocului constituit la Moscova
29.07.2025
13:56
14294
Se DESTRAMĂ „marele bloc” anunțat de Dodon? Voronin NU s-a alăturat lui Tarlev, Vlah și Dodon
28.08.2024
17:30
2602
Blocul „Comuniștilor și Socialiștilor” s-a DESTRĂMAT? Voronin, ATAC la adresa partenerului său: „Dodon nu știe cine este. El are interesele sale persoanele și e acolo unde pentru el este „lafa”, unde e bine”
13.04.2023
16:17
3017
Voronin, pus la RESPECT de Lilian Carp, după ce a propus o lege a LUSTRAȚIEI. ZECE „păcate” ale comunistului: „Voronin este tatăl corupției și corupților din R. Moldova. Un DINOZAUR și un specimen, care nu trebuia să se afle la putere”
06.10.2022
18:39
7909
Ruptură DEFINITIVĂ în Blocul „Comuniștilor și Socialiștilor”. Dodon, ABANDONAT în cel mai greu moment și de Voronin: „Dragostea de putere și bani l-a transformat pe Dodon într-o PROSTITUATĂ politică. KULIOACELE au devenit o obișnuință pentru el”
29.07.2022
11:10
7537
Spirite ÎNCINSE în Parlamentul R. Moldova, după ce Voronin și Batrîncea au refuzat să condamne RĂZBOIUL început de Putin în Ucraina. Grosu l-a numit pe comunist „TATĂL MAFIEI”: „Asta e tot de a rămas din acest pretins GENERAL”
13.07.2022
11:55
4119
Voronin se gândește să RENUNȚE la mandatul de DEPUTAT: „Ce fac eu aici, cu ce ocazie, ce contribuție am eu în acest fotoliu de parlamentar?” Ce îl nemulțumește pe comunistul de 81 de ani
26.05.2022
14:02
6356
VIDEO // Cu capul PLECAT, Voronin i-a luat apărarea lui Dodon, cel pe care nu-l recunoștea în calitate de PREȘEDINTE. Anterior, comunistul le reproșa procurorilor că ar fi IDIOȚI în privința „kuliokului”:„Trebuiau să transmită banii în fața...”
09.01.2026
15:05
330
Detalii terifiante despre ASASINAREA în Veneția a moldoveanului Sergiu Țărnă. Ucigașul ar fi un POLIȚIST: „A fost o execuție. Împușcătura a fost trasă de la mică distanță, iar bietul tânăr de 25 de ani nu a avut nicio șansă...”
09.01.2026
14:56
299
Tânăr din Chișinău, condamnat pentru escrocherii cu criptomonede de peste 700 000 de lei
09.01.2026
13:27
342
Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra revenirii războiului, denunţă „diplomaţia forţei” şi încălcarea frontierelor stabilite după al Doilea Război Mondial
09.01.2026
11:45
372
Drumurile naționale rămân practicabile: sute de utilaje și muncitori acționează non-stop pentru siguranța traficului în condiții de iarnă
09.01.2026
11:43
370
Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită pentru toți cei peste 4.200 de consumatori afectați de vremea nefavorabilă
09.01.2026
11:25
373
Cod galben de vânt – 08.01.2026, ora 16 – 09.01.2026, ora 12
09.01.2026
08:09
444
Horoscopul zilei 09.01.2026
08.01.2026
07:54
805
Horoscopul zilei 08.01.2026
07.01.2026
08:43
1003
Horoscopul zilei 07.01.2026
06.01.2026
15:43
1438
Zelenski, primit la Palatul Élysée: summitul Coaliţiei Voluntarilor încearcă să finalizeze garanţiile de securitate pentru Ucraina
06.01.2026
14:37
1567
Exporturile de servicii, motorul principal al economiei moldovenești în 2025
06.01.2026
12:39
3065
Martor-SURPRIZĂ în dosar „frauda bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRI despre întâlnirile dintre între Plahotniuc, Șor, Filat și alți participanți, în care au fost discutate detalii ale „furtului miliardului”
06.01.2026
12:36
1447
Condamnare severă pentru abuz sexual asupra copiilor în nordul țării: 25 de ani de detenție pentru un bărbat acuzat de fapte grave
06.01.2026
09:35
1574
Patru bărbați trimiși în judecată pentru corupție la cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău
06.01.2026
08:43
1399
Horoscopul zilei 06.01.2026
06.01.2026
06:57
1724
Ciocniri intense pe frontul ucrainean: 172 de confruntări și peste 140 de ocupanți neutralizați în direcția Pokrovsk
06.01.2026
04:51
1554
Liderii mondiali se reunesc la Paris pentru a discuta garanțiile de securitate în contextul conflictului din Ucraina
06.01.2026
03:46
1798
Chrystia Freeland, desemnată consilier economic de către Zelenski, părăsește funcțiile din Canada pentru a sprijini reconstrucția Ucrainei
05.01.2026
20:53
1677
Miercuri, 6 ianuarie 2026: Creșteri semnificative de temperatură și vreme schimbătoare în Republica Moldova
05.01.2026
18:17
1556
Tensiuni majore în Marea Baltică: cablu submarin între Lituania și Letonia, avariat fără impact imediat asupra comunicațiilor
05.01.2026
18:00
1709
România și Moldova, mai aproape ca niciodată: Licitația pentru Tronsonul 4 al Autostrăzii Unirii A8 a fost lansată
05.01.2026
17:57
1764
Zelenski aduce schimbări majore: Maliuk, celebru pentru operațiuni curajoase împotriva Rusiei, înlocuit la conducerea SBU
05.01.2026
16:33
1479
„Capitala Sportului 2026” – Oportunitate Națională pentru Dezvoltarea Sportivă a Comunităților Locale
05.01.2026
16:19
1485
Alertă Cod Galben: Polei între 05.01.2026 și 06.01.2026
05.01.2026
16:19
2677
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.75
1 USD
16.87
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














