FOTO, VIDEO // O companie din România a DONAT echipamente de protecție Ministerului Apărării de la Chișinău
1816
Ministerul Apărării din R. Moldova a primit un lot de echipament de protecție în valoare de peste 5 000 de euro din partea companiei „Leroy Merlin” din România.
Donația conține dezinfectante, viziere, geluri pentru mâini, mănuși latex și chirurgicale, precum și geluri antibacteriene și a fost oferită în scopul asigurării măsurilor de protecție necesare pentru efectivul Armatei Naționale împotriva răspândirii COVID-19.
Potrivit responsabililor de la Ministerul Apărării, donația a ajuns în Republica Moldova prin punctul de trecere Leușeni și a fost transmisă de reprezentanții companiei responsabililor din cadrul instituției de apărare.
Potrivit șefului Inspectoratului Militar, colonel Victor Pîrțină, materialele urmează a fi distribuite în unitățile militare, instituțiile medicale ale armatei, precum și în alte subdiviziuni aferente.
„Pentru noi este important să avem grijă de sănătatea militarilor și angajaților civili ai Ministerului Apărării, în special în această perioadă de grea încercare. Exprim gratitudine și recunoștință prietenilor noștri din România, Ambasadorului onorific al Casei Regale a României, Domnul Luc J.G. von Francois și domnului Frederic Lamy, Director General Leroy Merlin România, pentru donația de echipament de protecție și le mulțumesc pentru receptivitatea și deschiderea de care au dat dovadă pentru a ne ajuta”, a declarat ministrul Apărării, Alexandru Pînzari.
De menționat că în aceeași zi, Ministerul Apărării a mai primit un lot de 1 000 perechi de mănuşi, 1 000 de măşti, 223 de viziere de protecţie şi 12 litri de dezinfectant din partea Asociației Obştești a Poliţiştilor Creștini din Republica Moldova. Totodată, Condaline SRL a oferit pentru efectivul armatei un set de geluri dezinfectante.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei





















