FOTO // Un mesaj de pe Twitter al lui Barack Obama a devenit cel mai POPULAR din istorie. Ce a scris fostul preşedinte al Statelor Unite
1831
Hepta
O postare din 13 august a lui Barack Obama a reuşit să strângă un număr record de aprecieri, devenind cel mai popular mesaj din istoria reţelei de socializare.
Cu un citat al lui Nelson Mandela, alăturat unei fotografii în care apare lângă trei copii de etnii diferite, fostul preşedinte al Statelor Unite a reuşit să strângă în doar trei zile aprozimativ 3 milioane de aprecieri.
„Nimeni nu se naşte urând o altă persoană din cauza culorii pielii sau a preferinţelor religioase”, a scris Obama în postarea sa, făcând referire la incidentele petrecute în Charlottesville, scrie Mediafax.
Postarea lui Obama întrece tweetul Arianei Grande, prin care şi-a anunţat fanii că este “zdrobită” după atentatul de la concertul său de la Manchester din primăvara acestui an. Mesajul artistei a strâns 2,7 milioane de aprecieri, fiind urmat pe locul trei de o postare al lui Ellen DeGeneres, un selfie de la Oscaruri.
În total, trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma evenimentelor ce au avut loc sâmbătă în Charlottesville, Virginia. În timpul marşului naţionaliştilor de dreapta, o maşină a intrat în mulţime, omorând o persoană, iar doi ofiţeri de poliţie au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit la 11 kilometri de Charlottesville.
Peter Knudson, purtătorul de cuvânt al Comitetului Naţional pentru Siguranţa Transporturilor, a precizat că elicopterul aparţinea Poliţiei din Virginia.
Al Thomas, şeful Poliţiei din Charlottesville, a declarat că, pe lângă cele trei persoane decedate, 35 de persoane au fost răinite în confruntările dintre naţionalişti şi contramanifestanţi.
Autorităţile din Charlottesville au declarat starea de urgenţă după ciocnirile violente dintre naţionalişti şi manifestanţii antirasism ce au avut loc în cadrul marşului privind înlăturarea unui monument al unui general din Războiul Civil american din oraşul Charlottesville.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
05.09.2026
19:27
05.09.2026
19:21
05.09.2026
19:01
05.09.2026
16:54
05.09.2026
16:43
05.09.2026
16:24
05.09.2026
16:12
05.09.2026
16:10
05.09.2026
15:49
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Horoscopul zilei 30.08.2026
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova















