FOTO // „Sute de moldoveni din diaspora italiană au mulțumit Partidului „ȘOR” pentru concertul din Veneția”
1345
„Peste trei sute de moldoveni din Veneția s-au simțit duminică mai aproape de Patrie, grație unui eveniment cultural organizat de Partidul „ȘOR”, unde oamenii au putut cânta, dansa și afla noutăți de la cei dragi, rămași acasă. Cântece, dansuri, voie bună, dar și lacrimi. Cam așa poate fi caracterizat evenimentul desfășurat la Veneția”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii conduse de Ilan Șor.
Potrivit sursei citate, sala în care a avut loc concertul a fost amenajată în stil tradițional moldovenesc, cu un covor național așternut pe scenă, cu vin, pâine și sare, iar cei prezenți s-au simțit „ca acasă”.
Interpretele Ecaterina Petrea și Alessia Stăvilă au creat atmosferă de sărbătoare autentic moldovenească. Surpriza serii a produs-o legendara Anastasia Lazariuc, care a ridicat sala în picioare, iar nu puțini oaspeți au vărsat lacrimi în timpul piesei „Satele Moldovei”, care le-a adus aminte de frumusețea, dar și de sărăcia pe care le-au lăsat pe plaiul natal.
„Știu ce înseamnă să fii departe de ce dragi și de casa ta. De asta vin la aceste întâlniri și voi merge mai departe”, a spus Lazariuc, citată de același comunicat, menționând că nu a venit să influențeze politic oamenii, ci doar să promoveze muzica și versurile poeților și compozitorilor naționali.
Totodată, oamenii s-au arătat interesați să afle noutăți despre situația din R. Moldova, pe care nu au uitat-o și speră să poată reveni cât mai curând, dar nu înainte ca aici lucrurile să se schimbe încât să poată găsi un loc de muncă și condiții sociale mai bune.
„Sunt de șapte ani în Italia, dintre care cinci la Veneția. Copilul mai mare a venit aici, dar soțul are grijă de fetița mai mică și de părinți. Mi-e dor de ei și vreau să revin acasă. Dar nu pot. Situația de acolo nu ne permite să avem o viață decentă. Am vrea mai multă siguranță și poate sprijin pentru cei care vor să revină în țară”, s-a plâns o femeie care a venit la concert pentru a se simți măcar așa mai aproape de casă.
În comunicat se mai arată că un tânăr din raionul Orhei a venit la serată pentru a afla mai multe despre programul Partidului „ȘOR” - „Moldova e casa mea”. „Știu că la Jora de Mijloc lucrurile se schimbă pe zi ce trece. Aș vrea să fie așa și în satul meu de baștină, care este situat în apropiere. Vreau să pot să mă întorc acasă și sper că aș putea-o face cu programul „Moldova este casa mea””, a precizat tânărul.
Și alți moldoveni stabiliți în Veneția susțin că vor să revină cât mai repede acasă, mulțumind organizatorilor pentru posibilitatea de a simți măcar „un colț de Patrie”, datorită seratei culturale organizate pentru ei, mai arată sursa citată.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
05.11.2026
15:32
05.11.2026
15:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:39
05.11.2026
14:34
05.11.2026
14:27
05.11.2026
14:21
05.11.2026
13:42
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane




























