FOTO // Proiect SOCIAL al „NGM Company”, partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei: 40 de veterani de război vor primi un ajutor material de câte 6 000 de lei timp de un an
5013
„NGM Company”, partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei, va oferi câte un ajutor material de câte 6 000 de lei, timp de un an, pentru 40 de veterani de război din R. Moldova. Această decizie a fost luată în urma unui demers făcut de Uniunea Veteranilor „Sf. Gheorghe Biruitorul” și Uniunea Ofițerilor din R. Moldova.
Primii 20 de veterani au primit astăzi, în cadru evenimentului de lansare a proiectului social, ajutorul de 6 000 de lei, care va fi alocat pe parcursul anului în patru rate de câte 1 500 de lei.
Președintele Uniunii Veteranilor „Sf. Gheorghe Biruitorul”, Victor Alerguș, cavaler al ordinelor „Ștefan cel Mare” și „Steaua Roșie”, a menționat că veteranii de război au nevoie în permanență de tratament, iar ajutorul acordat de „NGM Company” este binevenit.
„Mulți dintre membrii organizației noastre sunt cu grad de dizabilitate sever. Ei sunt obligați să cheltuiască mii de lei pe lună pentru medicamente și proceduri medicale, fără de care nu pot trăi. În perioada rece a anului apar, însă, și alte costuri mari – pentru încălzire, de exemplu. Și veteranii de război sunt puși în situația să aleagă – să continue tratamentele costisitoare, la care nu pot renunța sau să rupă din banii pentru medicamente ca să plătească facturile de întreținere”, a explicat Victor Alerguș.
Detalii despre proiectul de ajutor pentru veterani de război a oferit directorul „NGM Company”, Plamen Milanov. Acesta a precizat că „NGM Company”, creată de investitori bulgari, se ghidează în activitatea sa de principiile europene de responsabilitate socială a businessului.
„Astăzi oferim certificate de 6 000 de lei la 20 de veterani de război, iar până la sfârșitul anului, vor primi astfel de certificate încă 20 de veterani. Misiunea companiei noastre este de a participa activ la viața societății, să contribuie la dezvoltarea sportului, educației, dar și a echității sociale. Am primit apelul asociațiilor de veterani, am văzut în presă istorii de viață ale acestor bărbați și nu am putut rămâne indiferenți față de problemele veteranilor. Sincer sperăm că, datorită acestui ajutor, vor fi soluționate unele dintre problemele veteranilor”, a punctat Plamen Milanov.
Lista primilor 20 de beneficiari ai ajutorului material din partea „NGM Company”:
1. Argint Ilie - veteran de război, Cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare”
2. Chilinciuc Victor – veteran de război, invalid de gradul II, Cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare”
3. Arnaut Veaceslav - veteran de război, invalid de gradul II, decorat cu Medalia „Meritul militar”
4. Răcilă Vitalie - veteran de război, invalid de gradul II, Cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare”
5. Triboi Andrei - veteran de război, invalid de gradul II, decorat cu Medalia „Meritul militar”
6. Bucur Artiom - veteran de război, invalid de gradul II, Cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare”
7. Fonari Tudor – veteran de război, invalid de gradul II, decorat cu Medalia „Meritul militar”
8. Iordan Valeriu - veteran de război, invalid de gradul I, Cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare”
9. Iordache Nicolae - veteran de război, invalid de gradul I, Cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare”
10. Catanoi Nicolae - veteran de război, invalid de gradul II, decorat cu medalii Departamentale și a Ministerelor de Forță din R. Moldova
11. Stafciuc Ilarion - veteran de război, invalid de gradul II, decorat cu medalii Departamentale și a Ministerelor de Forță din R. Moldova
12. Bostan Constantin - veteran de război, invalid de gradul II, decorat cu medalii Departamentale și a Ministerelor de Forță din R. Moldova
13. Vînaga Gheorghe - veteran de război, invalid de gradul III, Cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare” și a Ordinului „Красная Звезда”
14. Șpac Andrei - veteran de război, invalid de gradul I, decorat cu Medalia „Pentru Vitejie”
15. Cheptene Nicolae - veteran de război, invalid de gradul III, decorat cu Medalia „За Отвагу”, Ordinul „Credință Patriei clasa III”
16. Țurcan Petru - veteran de război, invalid de gradul II, decorat cu medalii departamentale și ale ministerelor de forță
17. Crimincean Iurie - veteran de război, invalid de gradul II, decorat cu Medalia „За Боевые Заслуги”
18. Criminceanu Vitalie - veteran de război, invalid de gradul II, decorat cu Ordinul „Credință Patriei clasa III”
19. Platonov Veaceslav - veteran de război, invalid de gradul I, decorat cu Medalia „Pentru Vitejie”
20. Andrian Iosif - veteran de război, invalid de gradul II, Cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare”
(P)



08.04.2026
11:27
4488
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
02.04.2026
12:14
5426
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
31.03.2026
10:04
5724
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
03.03.2026
10:19
8520
OPORTUNITATE, FOTO // Romanian Real Estate Forum 2026 deschide noi perspective de investiții pentru capitalul moldovenesc
25.02.2026
10:22
8979
Romanian Real Estate FORUM – pentru PRIMA dată la Chișinău. REZERVĂRI și informații AICI
18.02.2026
09:34
10044
FOTO // Capital moldovenesc, oportunități europene: noua OFERTĂ bancară pentru finanțare în București
06.02.2026
09:47
24726
Investițiile imobiliare în România sunt o metodă legală de a evita anularea documentelor românești
28.01.2026
09:39
10616
PROMOȚIE // HiSky lansează campania REDUCERILOR de iarnă la bilete de avion Zboruri de la 24,99 euro din februarie până în octombrie
26.01.2026
10:56
9649
FOTO // Proimobil organizează tururi imobiliare în București dedicate investitorilor
14.01.2026
09:54
11186
FOTO // Proimobil aduce la Chișinău OPORTUNITĂȚI mobiliare din București, cu randamente de până la 15%
19.12.2025
12:15
13764
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
27.04.2026
11:52
5
Sute de elevi din nordul țării, la Bălți, în căutarea unei meserii prin învățământul dual
27.04.2026
11:31
60
Drochia: 19 ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis concubina și i-a abandonat trupul în câmp
27.04.2026
10:58
213
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, discută la Soroca cu antreprenorii despre sprijin pentru afacerile locale și acces pe piața europeană
27.04.2026
10:06
245
Tânăr fără permis, prins beat și drogat la ghidonul unei motociclete în Chișinău, amendat cu 140.000 lei
27.04.2026
09:34
385
Escrocul care „făcea să dispară” bani la schimbul de bancnote, condamnat la 3 ani de închisoare și expulzat din R. Moldova
27.04.2026
08:22
356
Horoscopul zilei 27.04.2026
590
Lupta pentru Noua Lună: SpaceX, Blue Origin și China își dispută controlul resurselor și regulilor spațiale
26.04.2026
21:47
637
Olimpiadele la limbile minorităților naționale: 64 de elevi premiați pentru excelență în dialogul intercultural
26.04.2026
21:07
691
Maia Sandu, la 40 de ani de la Cernobîl: regimul de la Kremlin își continuă disprețul față de viața umană
26.04.2026
20:31
685
Maia Sandu, la Cernobîl: Lecțiile unui regim care și-a sacrificat oamenii și nevoia de a apăra în comun siguranța nucleară
26.04.2026
18:46
684
Alertă meteo cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, orele 10–21
26.04.2026
18:26
908
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 27 aprilie – 3 mai 2026
26.04.2026
16:43
810
Maia Sandu la Kyiv: Moldova și Ucraina cer deschiderea imediată a negocierilor de aderare la UE
26.04.2026
14:31
971
Maia Sandu, la Kyiv, alături de Volodymyr Zelenskyy: Moldova și Ucraina își apără împreună securitatea și viitorul european
26.04.2026
13:52
831
Cod galben de îngheț, 27.04.2026 - 28.04.2026
26.04.2026
13:45
749
ULTIMA ORĂ, VID // Maia Sandu, la Kyiv: „Securitatea Moldovei și a Ucrainei sunt interconectate”. Președinta a anunțat și o decizie majoră în Ucraina - Chișinăul va găzdui reuniunea pentru operaționalizarea Tribunalului Special privind crimele Rusiei
26.04.2026
08:33
871
Maia Sandu, întrevedere cu Volodymyr Zelenskyy la Kyiv. Șefa statului, omagiu adus victimelor de la Cernobîl
26.04.2026
07:52
847
Horoscopul zilei 26.04.2026
26.04.2026
07:02
2207
VIDEO // Panică la Casa Albă: Focuri de armă la Cina Corespondenților. Președintele Trump și JD Vance, evacuați de urgență de Secret Service
25.04.2026
20:53
938
Moldova se pregătește de o duminică mai caldă și cu vânt alert – 26 aprilie 2026
25.04.2026
20:23
813
Fereastra IPO pentru startup-urile climate tech începe să se deschidă, dar doar pentru jucătorii mari din energie
25.04.2026
19:53
872
Cohere preia Aleph Alpha cu sprijinul Schwarz Group pentru a crea o alternativă suverană la giganții americani AI
25.04.2026
18:52
892
Apple își schimbă direcția: John Ternus preia conducerea și repoziționează strategia de hardware și AI
25.04.2026
15:49
939
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
978
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
Sute de elevi din nordul țării, la Bălți, în căutarea unei meserii prin învățământul dual
Drochia: 19 ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis concubina și i-a abandonat trupul în câmp
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, discută la Soroca cu antreprenorii despre sprijin pentru afacerile locale și acces pe piața europeană
Tânăr fără permis, prins beat și drogat la ghidonul unei motociclete în Chișinău, amendat cu 140.000 lei
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.33
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39



Inapoi














