FOTO // Presupusa AMANTĂ a lui Ianukovici a câștigat licitații de milioane
1515
Presupusa amantă a ex-președintelui Ucrainei, Victor Ianukovici, sora bucătarului său, Liubov Polejai, este deținătoarea unui salon de frumusețe în cel mai exclusivist cartier din Kiev și, totodată, e președinta Fundației „Drumul spre viitor”, care a câștigat licitații de milioane de hrivne din partea statului pentru reconstrucția sanatoriului pentru copii „Slavutici”.
Presa din Ucraina menționează să salonul „Kristal spa” se află la câțiva metri de apartamentul cu două dormitoare al ex-președintelui, acolo unde avea viza de reședință înainte de a fi ales șef al statului. Pe strada respectivă locuiesc alți foști funcționari de rang înalt.

Astfel, după ce Ianukovici a fost ales președinte, Liubov Polejai a preluat conducerea Fondului de binefacere „Drumul spre viitor”. Această fundație a luat sub tutelă sanatoriul pentru copii „Slavutici” din Pereaslav-Hmelnițk, care în 2011 a fost reconstruit. Ulterior, acest sanatoriu a beneficiat din partea statului de suma de 11,26 milioane de hrivne. Mai mult, Ministerul Muncii, dar și alte instituții de stat erau sfătuite să cumpere foi de odihnă la acest sanatoriu cu 4 000 de hrivne.
Potrivit gazeta.ua, banii ajungeau în conturile fundației presupusei amante a lui Ianukovici, care deține 99,96 procente din capitalul social.
Amintim că Liubov Polejai este sora bucătăresei lui Ianukovici. Oficial, ex-președintele Ucrainei nu a divorțat.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026
















