FOTO // Partidul „ȘOR”: „Încă o promisiune REALIZATĂ. A fost instalat sistemul de iluminare stradală și la Furceni”
1373
Partidul „ȘOR” anunță că a dat în exploatare, la sfârșitul săptămânii trecute, un sistem de iluminare stradală modern în satul Furceni, raionul Orhei, în cadrul unui proiect realizat la inițiativa liderului formațiunii, Ilan Șor, ce prevede dezvoltarea infrastructurii în peste 100 de localități din R. Moldova.
„Partidul „ȘOR” este singura formațiune care își respectă angajamentele asumate în fața cetățenilor. Proiectul de iluminat public a adunat sute de săteni în centrul localității pentru a asista, la ceea ce ei consideră „o minune” de care nu au mai avut parte de peste 20 de ani”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.
Sătenilor din Furceni s-a adresat liderul Partidului „ȘOR”, autorul proiectului Ilan Șor. „Vă felicit cu darea în exploatare a iluminatului stradal în satul dumneavoastră. Sunt fericit. Promit că satele voastre vor fi dezvoltate în continuare. O să construim drumuri, o să facem tot posibilul ca voi să trăiți în confort. Eu vă iubesc”, a declarat Ilan Șor, prin intermediul unei înregistrări video.
La rândul său, vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber a anunțat că formațiunea își asumă și cheltuielile pentru energia electrică timp de patru ani. „Comuna, locuitorii satului nu trebuie să simtă incomodități și să suporte costuri financiare suplimentare. Echipa noastră, în numele lui Ilan Șor, se angajează să achite cheltuielile pentru energie electrică utilizată pentru iluminatul stradal”.
Sătenii au menționat că sunt recunoscători lui Ilan Șor și formațiunii sale pentru implementarea acestui proiect. „Să îi dea Domnul sănătate lui Șor, îi bravo. Dacă ar fi să se mărească fracțiunea asta lui Șor…E un sentiment de bucurie că este cineva care își face griji pentru popor”, spune un localnic, conform comunicatului formațiunii. „Chiar din prima seară, când s-a aprins, am auzit chiuială în mahala. Chiuia lumea de bucurie. Datorită Partidului „ȘOR” asta s-a întâmplat, noi o să îl susținem pe viitor”, a completat un alt localnic.
Partidul „ȘOR” a anunțat în luna aprilie că-și asumă ample proiecte de dezvoltare infrastructurală a celor 104 localități din circumscripțiile 18 și 19 și deja sistemul de iluminare publică a fost dat în exploatare în zeci de sate.
„Iluminarea stradală este doar o parte a unui amplu proiect anunțat de Partidul „ȘOR”, privind dezvoltarea infrastructurii celor 104 localități, acolo unde formațiunea și reprezentanții acesteia - Ilan Șor și Marina Tauber - au învins în scrutinul parlamentar din 24 februarie. Urmează reparația drumurilor, iluminarea stradală, implementarea proiectului „Capitalul matern”, reparația școlilor, a grădinițelor, dar și deschiderea punctelor medicale, a farmaciilor și magazinelor sociale în fiecare localitate”, conchide sursa citată.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți






























