FOTO // Partidul „ȘOR” a demarat lucrările de ILUMINARE stradală în al treilea sat din circumscripțiile în care candidații săi au învins la parlamentare
1460
Partidul „ȘOR” anunță că a început lucrările de iluminare stradală în a treia localitate din circumscripțiile uninominale 18 și 19, unde au învins la alegerile parlamentare liderul formațiunii Ilan Șor și vicepreședintele Marina Tauber. Astfel, satul Furceni, raionul Orhei, la doar două săptămâni de la anunțarea programului care prevede iluminarea a 104 localități, va beneficia de iluminare stradală.
Potrivit unui comunicat de presă al Partidului „ȘOR”, la Furceni lucrările au început chiar în ajunul sfintelor sărbători de Paști, iar la lansarea acestora a participat și deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber. Ea a dat asigurări că toate lucrările vor fi de calitate și vor fi realizate în termeni restrânși, amintind, în același timp, că proiectele de infrastructură ale Partidului „ȘOR” la Furceni, precum și în toate celelalte localități, vor continua cu reparația drumurilor și reabilitarea instituțiilor medicale și de învățământ.
La fața locului lucrează două echipe de câte trei persoane, iar conform proiectului tehnic urmează să pună aproximativ 12.000 de metri de cablu și să instaleze 270 de corpuri de iluminat – becuri LED econome.
Sursa citată menționează că Partidul „ȘOR” a anunțat, recent, un amplu proiect de dezvoltare a infrastructurii tuturor celor 104 localități din circumscripțiile 18 și 19, acolo unde formațiunea și reprezentanții acesteia - Ilan Șor și Marina Tauber - au învins la alegerile parlamentare din 24 februarie. Cei doi au promis după victorie că vor realiza schimbări majore de infrastructură în localitățile din cele două circumscripții, ceea ce a și început să fie realizat. Printre acestea se numără reparația drumurilor, iluminarea stradală, implementarea proiectului „Capitalul matern”, reparația școlilor, a grădinițelor, dar și deschiderea punctelor medicale, a farmaciilor și magazinelor sociale în fiecare localitate.
La Breanova, Orhei, noul sistem de iluminare stradală a fost deja dat în exploatare. Aici muncitorii au întins aproximativ 12 km de cablu, au instalat 250 de corpuri de iluminat LED și panouri de automatizare noi. Liderul Partidului „ȘOR”, deputatul Ilan Șor, a anunțat la Breanova că formațiunea sa nu doar că a asigurat instalarea iluminatului stradal în localitate, dar va suporta și cheltuielile pentru consumul de energie electrică.
„În curând, iluminarea stradală va fi finalizată și în satul Cișmea, același raion, unde lucrările se efectuează în ritm alert. Lansate acum două săptămâni, lucrările sunt finalizate în proporție de 75%. Deja a fost tras cablul electric și instalate panourile de automatizare. A rămas să fie montate corpurile de iluminat, astfel că în scurt timp și locuitorii satului Cișmea se vor bucura de iluminat stradal”, conchide sursa citată.
26.05.2026
14:00
4262
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
09.05.2026
13:51
7428
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
21.04.2026
15:38
13302
Dodon anunță SFÂRȘITUL lui Ion Ceban și MAN-ului său: „Partidul său e creat doar în baza resursei administrative din Chișinău… 80% din membrii partidului pleacă. În 2024 l-am rugat să candideze la prezidențiale”
12.03.2026
11:36
16400
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
13324
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
15002
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
10735
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
14728
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
14900
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
18624
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
51
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
181
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
316
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
293
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
10.06.2026
11:01
396
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
10.06.2026
09:48
345
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
10.06.2026
09:48
349
Delegatie MIDR la Paris și Bruxelles pentru preluarea modelelor europene de tramvai și transport urban modern
10.06.2026
09:24
447
Și-a apărat mama, dar a depășit legitima apărare: 9 ani de închisoare pentru bărbatul care l-a omorât pe concubinul ei
10.06.2026
08:38
448
Horoscopul zilei 10.06.2026
09.06.2026
20:40
654
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
699
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
762
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
718
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
759
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
825
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
960
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
862
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
1068
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
952
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
1083
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1235
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
08.06.2026
15:09
1054
Bătălie pentru robotaxiuri la Londra: Uber mizează pe Wayve, în timp ce Waymo își extinde testele autonome în capitala britanică
08.06.2026
13:38
1208
Eugeniu Osmochescu promovează la Riga investițiile și integrarea europeană a Republicii Moldova la reuniunea anuală a BERD
1124
Poliția Națională și Ambasada României își reafirmă parteneriatul la finalul mandatului atașatului de afaceri interne
08.06.2026
10:28
1126
Polițiști cu experiență în misiuni internaționale, dialog deschis despre participarea echilibrată a femeilor și bărbaților în operațiuni de pace
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.35
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39















Inapoi














