Formuzal nu a mers astăzi la Guvern, iar premierul Iurie Leancă a făcut o CONSTATARE
1572
Bașcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, nu s-a prezentat astăzi la ședința Guvernului, trimițând un adjunct în locul său – pe viceguvernatorul Valeri Ianioglu.
Premierul Iurie Leancă a ținut să-i vorbească acestuia despre faptul că autoritățile R. Moldova fac totul pentru ridicarea nivelului de trai al populației, inclusiv al găgăuzilor, însă conducerea Autonomiei Găgăuze „blamează și ignoră aceste eforturi”.
„Vreau să vă asigur, domnule viceguvernator Ianioglo, că mâine, atunci când mă voi vedea cu președinții celor două bănci extrem de importante: BERD și BEI, vom discuta despre investiții noi în Republica Moldova, inclusiv în autonomia găgăuză. Atunci când mă voi vedea, la Soci, cel puțin preconizez să mă văd cu premierul rus Dmitri Medvedev, vom discuta, inclusiv despre relația pe care o au agenții economici din autonomie cu Federația Rusă. Când voi merge cu vinificatorii noștri, la începutul lui martie în SUA, voi insista ca și vinificatorii din Găgăuzia să facă parte din această delegație, pentru a vedea cum putem împreună să participăm la intrarea pe o piață enormă, extrem de promițătoare pentru vinificatorii noștri”, a spus premierul Leancă.
Oficialul a ținut să precizeze că, atunci când a fost în Găgăuzia cu spicherul Igor Corman, autoritățile de-acolo le-au spus că în cadrul așa-zisului referendum „vor testa opinia populației și atât”.
„Iată constat că … „nu-i atât”, că se planifică alte acțiuni, care cred, totuși, au dorința de a destabiliza situația din Republica Moldova. Apropo, am mai auzit apeluri din partea unor politicieni de aici, că ar fi bine ca bașcanul autonomiei să nu aibă calitatea de membru al Guvernului. Eu nu cred că sugestia este bună, ba din contra”, a ținut să precizeze Iurie Leancă.
Premierul i-a îndemnat pe cei din Găgăuzia să facă „politică responsabilă”, nu să întreprindă acțiuni împotriva integrității teritoriale a R. Moldova.
29.10.2024
16:59
3410
VIDEO // Dodon ARUNCĂ în aer „proeuropenismul” lui Stoianoglo, care îi cerea Maiei Sandu „garantarea ireversibilității cursului de integrare europeană a R. Moldova”: „Referendumul este ilegal... Credeți că nu se poate organiza un alt referendum?”
21.10.2024
15:54
3288
Stoianoglo a cerut BOICOTAREA referendumului, iar acum optează pentru „o direcție clară de dezvoltare în familia europeană”. Candidatul socialiștilor acceptă PROVOCAREA Maiei Sandu de a participa la dezbateri electorale
18.09.2024
10:47
2101
Un ex-vicepremier le răspunde „proeuropenilor” care spun că nu ar fi momentul potrivit pentru desfășurarea REFERENDUMULUI privind aderarea R. Moldova la UE: „A spune NU acum înseamnă a respinge aderarea la UE, a spune NU păcii și prosperității”
16.04.2024
15:24
1904
Înalta Curte, precizări IMPORTANTE despre referendumul privind aderarea R. Moldova la UE: „Inițiativa de revizuire a Constituției nu afectează caracterul suveran, independent și unitar al R. Moldova și nici statutul de neutralitate permanentă”
16.04.2024
14:05
1671
VIDEO // Curtea Constituțională dă undă verde organizării REFERENDUMULUI privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană
22.03.2024
09:51
1891
DOC // Referendumul privind aderarea R. Moldova la UE și ALEGERILE prezidențiale pot avea loc SIMULTAN. Curtea Constituțională a declarat INADMISIBILĂ sesizarea depusă de socialiști și comuniști
21.03.2024
11:46
2601
REFERENDUM // Majoritatea cetățenilor R. Moldova optează pentru aderarea la UE. A crescut ușor și numărul celor care ar vota pentru UNIREA cu România
18.03.2024
16:57
1795
Premierul Recean SPRIJINĂ inițiativa Maiei Sandu de a organiza un REFERENDUM privind aderarea R. Moldova la UE. „Este momentul potrivit să fim UNIȚI pentru aderarea la UE”
12.03.2024
14:48
2764
Dodon NU știe ce vrea? Până acum solicita un REFERENDUM privind vectorul extern de dezvoltare a R. Moldova, iar acum s-a răzgândit: „Subiectele legate de ideologia politică nu pot fi incluse în Constituție. Vom boicota referendumul”
07.03.2024
12:14
3269
Bașcanul Evghenia Guțul, pe banca ACUZAȚILOR în dosarul finanțării ilegale a Partidului „Șor”. Procurorul general interimar: „Sunt acumulate suficiente probe pentru a demonstra faptul implicării doamnei Guțul în chestii infracționale”
26.12.2025
08:40
74
Cinci soldați ruși condamnați în lipsă pentru torturarea civililor în regiunea Sumî
26.12.2025
07:53
279
Horoscopul zilei 26.12.2025
26.12.2025
07:38
320
Moscova deschisă pentru negocieri privind un document de neagresiune către NATO
26.12.2025
07:23
251
Zelenski vede progrese promițătoare în discuțiile de pace cu emisarii americani privind conflictul Ucraina-Rusia
25.12.2025
22:47
1047
Rachetele britanice ale Ucrainei lovesc rafinăria strategică din Rusia: Explozii masive în regiunea Rostov
25.12.2025
20:55
923
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
25.12.2025
17:19
612
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
25.12.2025
15:57
886
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
25.12.2025
12:44
863
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
713
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
924
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
775
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
1708
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
8772
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
836
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
874
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
983
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
1053
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
970
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
1133
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
1027
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
1054
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
1268
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1407
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1517
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














