Fondatorul „Proimobil”, despre CALVARUL prin care trece chiar și la doi ani de la căderea „regimului Plahotniuc”: „Chiar suntem la limită. Anii au trecut, regimul s-a schimbat, dar această grupare mă AMENINȚĂ. Primesc mesaje ca în anii '90”
3488
Fondatorul firmei „Proimobil”, Vlad Musteață, susține că, încă din anul 2016, se pun presiuni asupra sa pentru ca afacerea sa cu imobiliare să fie preluată în mod ilegal. Omul de afaceri menționează că a fost nevoit să plece din republică, chiar dacă avea copil de trei luni, din cauza amenințărilor la adresa sa și a familiei sale, transmite IPN.
Vlad Musteață a precizat, într-o conferință de presă, că trăiește un adevărat calvar.
„Ne-am trezit cu percheziții de la o instituție de care nici nu am auzit până atunci. Nemijlocit, Nicolae Dumbrăveanu de la PCCOCS (Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale – n.r.), cu o echipă de vreo șase procurori, era a doua zi după finalizarea amnistiei, am avut percheziții, după care s-a stabilit un control fiscal. Controlul fiscal a confirmat că noi activăm legal, nu avem nicio încălcare. Și atunci au început să se întâmple lucruri stranii – prin diferite persoane a început să-mi fie transmis mesajul că problema nu este în evziune fiscală sau în activitatea firmei. Problema mea poate fi rezolvată doar de la GBC. Am rămas stupefiat, pentru mine era un șoc, nu știam pe nimeni. Ulterior, după mai multe luni, tot mai des primeam mesaje că pot fi arestat în orice zi, pentru că cineva din interiorul sistemului oligarhic dorește să-mi preia afacerea, ceea ce pentru mine la momentul ăla era inimaginabil. Și, prin diferite mesaje ascunse, mi se dădea de înțeles că Dorin Damir e implicat în asta și că anume el dorește să fie proprietarul acestei afaceri. Vorbim de anul 2017, primăvara, toate instituțiile statului, capturate”, a specificat fondatorul firmei Proimobil.
Omul de afaceri a adăugat că, în vara 2017, a mai avut încă un control fiscal, care tot a demonstrat că firma activa legal.
„În august 2017, avem percheziții, peste 20 - 30 de procurori, polițiști de la PCCOCS și mascați, cu show medatic, în toată perioada asta mergea o campanie de denigrare personală a mea. Imediat, în prima zi, două persoane au fost arestate. La majoritatea agenților (imobilari – n.r.), care sunt persoane de 20 - 23 de ani, li s-a transmis că minimum 10 persoane vor fi arestate. Toți, practic, au fost impuși să dea declarații împotriva mea. În baza acestor declarații, FISC-ul (Serviciul Fiscal de Stat – n.r.), în două-trei săptămâni, a emis act fiscal cu amendă calculată în jur de 50 de milioane de lei. Și, în paralel, din partea lui Dorin Damir, prin intermediul apropiatului său, Octavian Orheianu, primeam mesaje că doar ei pot rezolva, toată situația e la control la dânșii și mi se imputau niște sume de bani să le transmit pentru aplanarea problemelor, adică pentru a nu mai fi închiși alți agenți. Paralel, se făceau percheziții la doamne însărcinate, mă sunau părinții persoanelor arestate. Mi s-a dat totuși de înțeles că scopul de bază este ca eu să cedez afacerea, pentru că ei erau interesați de domeniul imobiliar, era programată Prima Casă, trebuia să fie lansată, și regimul oligarhic dorea să dețină monopol pe piața imobiliară”, a detaliat Vlad Musteață.
Businessmanul a adăugat că, în 2019, practic în toată administrația firmei erau puși oameni de-ai lui Octavian Orheianu și de-ai lui Dorin Damir.
„În 2019, când deja s-a schimbat regimul, am încercat cumva să scap de ei și practic toată firma, toți agenții, am vrut să plecăm, la care am fost amenințați că la toți li se vor deschide dosare penale și că „o să veniți în genunchi la Orheianu și o să vă rugați să vă închidă dosarele”. În acea perioadă, eram filat ilegal, apăreau diferite filmulețe pe Facebook, adică era din nou în 2019 o campanie de denigrare a mea personală și un atac de dosare penale, la fel ca în 2017. Chiar dacă în acești ani ceva s-a schimbat în sistemul juridic, dar deja de vreo doi ani primesc amenințări de diferit tip, inclusiv în privința sănătății, integrității familiei mele și a mea. Problema este că această situație nu se finalizează. Anii au trecut, regimul s-a schimbat, dar această grupare la moment există și îmi trimite mesaje de genul că „Orheianu vrea să îți taie picioarele, că noi știm unde locuiește familia ta”. Suntem în 2021, dar primesc mesaje ca în anii '90”, spune Vlad Musteață.
Potrivit omului de afaceri, din 2017, sunt vreo 10 dosare deschise pe numele său și al unor rude, dar și pe numele unor foști angajați ai firmei: „Trebuie să luptăm cu morile de vânt, cu justiția, să demonstrăm nevinovăția noastră, când majoritatea agenților au dat depoziții că declarațiile lor au fost făcute sub presiune. După declarațiile mele din 2019, în privința acestei grupări nu s-a luat atitudine. Doar după perchezițiile din 2017, agenții care lucrau la firmă și familiile lor au plecat peste hotare, pentru că s-au speriat de ceea ce se poate întâmpla. Care afacere? Vorbim de o presiune, pe care majoriatea nu au putut să o suporte, situția mea nu este unică. Așa dosare, create la comandă în privința businessului mijlociu, au fost multe. Multe afaceri au fost închise, oamenii au plecat peste hotare, o sumedenie de locuri de muncă, care s-au pierdut pentru țară”.
Fondatorul firmei „Proimobil” cere Procuraturii Generale să ia atitudine față de aceste ilegalități.
„Chiar suntem la limită. Două săptămâni în urmă la fel mi s-au transmis mesaje că, dacă nu-mi retrag plângerile... Am fost amenințat cu viața. Nu e vorba doar de mine, e vorba de o clasă întreagă de tineri, care vor să vadă viitorul în țara aceasta”, a relevat Vlad Musteață.
02.06.2026
14:04
45
Guvernul majorează stocurile de securitate de gaze ale Moldovei la 56,3 milioane m³ pentru iarna 2026–2027
380
Sanitas scoate în stradă peste 15.000 de angajați din sănătate împotriva noii legi a salarizării
02.06.2026
10:01
428
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
02.06.2026
09:51
366
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
02.06.2026
09:30
410
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
02.06.2026
08:43
384
Horoscopul zilei 02.06.2026
02.06.2026
08:20
381
Zeci de medici veterinari din întreaga țară s-au reunit la Congresul Colegiului Medicilor Veterinari de la Chișinău
01.06.2026
22:41
847
Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului la Stăuceni și a inaugurat noua Primărie modernizată
01.06.2026
20:35
694
Ploi și răcire ușoară marți, 2 iunie 2026, în Republica Moldova
01.06.2026
14:43
932
Cod galben de ploi puternice, 02.06.2026, orele 08–23
01.06.2026
08:23
840
Horoscopul zilei 01.06.2026
310
Sanitas scoate în stradă peste 15.000 de angajați din sănătate împotriva noii legi a salarizării
02.06.2026
10:01
381
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
02.06.2026
09:51
313
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
02.06.2026
09:30
372
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
02.06.2026
08:43
349
Horoscopul zilei 02.06.2026
02.06.2026
08:20
346
Zeci de medici veterinari din întreaga țară s-au reunit la Congresul Colegiului Medicilor Veterinari de la Chișinău
01.06.2026
22:41
830
Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului la Stăuceni și a inaugurat noua Primărie modernizată
01.06.2026
20:35
682
Ploi și răcire ușoară marți, 2 iunie 2026, în Republica Moldova
01.06.2026
14:43
920
Cod galben de ploi puternice, 02.06.2026, orele 08–23
01.06.2026
08:23
828
Horoscopul zilei 01.06.2026
31.05.2026
19:47
1165
Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
31.05.2026
18:42
1231
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și încălzire treptată (1–7 iunie 2026)
31.05.2026
07:51
1219
Horoscopul zilei 31.05.2026
30.05.2026
20:22
1478
Vreme mai caldă și în mare parte fără ploi duminică, 31 mai 2026
30.05.2026
12:44
1486
Cod galben de furtuni, 30.05.2026, interval 11–17
30.05.2026
12:20
1691
Moldova și Suedia semnează un nou parteneriat pentru integrarea în Piața Internă a UE
30.05.2026
11:53
1639
Bruxelles sprijină integrarea economică a Republicii Moldova și pregătește Conferința de Investiții UE–Moldova 2026
30.05.2026
08:07
1458
Horoscopul zilei 30.05.2026
29.05.2026
20:23
1748
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
29.05.2026
18:13
1778
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
29.05.2026
17:44
1609
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
29.05.2026
17:09
1626
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
29.05.2026
16:49
2275
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
29.05.2026
15:45
1742
Primarii din toată țara, alături de Maia Sandu și oficiali de rang înalt, discută reforma APL și stimulentele pentru amalgamarea localităților
29.05.2026
15:41
1875
Val de escrocherii telefonice în R. Moldova: Peste 3 milioane de lei furați în 24 de ore. Un pensionar și-a vândut apartamentele și a rămas fără 2,1 milioane de lei
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.28
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














