Tânăra din România, care cântă folclorul Moldovei
13196
dumitritzachicu.wordpress.com Folclorul, „naționalitatea noastră”
„Eu îs fată din Moldova, și-mi iubesc portu' şi vorba”, așa începe o piesă din repertoriul Mădălinei Pavăl și formația „Subcarpați”. Tânăra are 19 ani și este din Fălticeni, Suceava. Scrie versuri, a îndrăgit folclorul și-l cântă cu mult drag. De un an cântă alături de „Subcarpați”, trupă care i-a devenit o adevărată familie.
„Subcarpați”este un proiect muzical demarat în 2010 de solistul trupei „Șuie Paparude”, MC Bean (Alexe Marius Andrei), care combină elemente din muzica electronică și hip-hop cu influențe din folclorul românesc.Genul muzical adoptat este descris drept folclor contemporan sau folclor underground și constă, în general, în reinterpretări ale unor piese din folclorul românesc pe ritmuri moderne.
Publicul din R. Moldova, „perfect”
Mădălina Pavăl și băieții de la „Subcarpați” au avut săptămâna trecută un concert în R. Moldova, în cadrul Festivalului „Etno-Balcanic”. Mădălina spune că este pentru a doua oară când vine aici și că a fost încântată de oameni, priveliști și atmosferă. „Ca și la primul concert în R. Moldova, am avut parte de un public minunat. Oamenii sunt primitori, simt muzica și e perfect. Ei fac ceea ce facem și noi pe scenă”, menționează Mădălina.
Folclor cu ansambluri mari din România
Mădălina spune că s-a născut cu muzica în suflet. Cântă de la 10 ani, iar în clasa a 8-a a absolvit școala de muzică. A făcut parte dintr-un grup folcloric, iar mai mulți ani la rând a participat la festivaluri și concursuri de muzică populară din România. „Tot ce s-a întâmplat în viața mea a fost treptat. De la serbări la grupul de folclor, la concerte cu cele mai mari ansambluri din țara noastră. În clasa a 12-a am decis cumva să iau o pauză, dar exact atunci l-am cunoscut pe Andrei Argatu”, povestește Mădălina.
Colaborarea cu „Subcarpați”, ideea tatălui
După ce l-a cunoscut pe Andrei Argatu, un tânăr din Fălticeni, care cânta deja alături de „Subcarpați”, Mădălina a fost invitată la un concert al trupei. Pe atunci nu-i cunoștea prea bine și a început să-i asculte la insistența tatălui ei. „Tatăl meu este cel care m-a inițiat cumva să-i ascult. El credea că este un stil care mi se potrivește. Întâmplarea a făcut ca să fie mulți doritori din Fălticeni care au mers la concertul din Iași, unde au cântat băieții de la „Subcarpați”. Așa m-am alăturat și eu. În acea seară, Andrei mi-a făcut cunoștință cu băieții, țin minte că ploua foarte tare. Înainte de a ieși pe scenă, ei m-au rugat să le cânt o piesă și încă una, și încă una. Apoi am auzit: „Hai și cântă cu noi în seara asta”, își amintește Mădălina plină de emoții. Interpreta recunoaște că atunci a avut cele mai mare emoții din viața sa, chiar dacă nu era prima dată când urca pe scenă.
Studii la București, familie în „Subcarpați”
După primul concert de la Iași, Mădălina a fost invitată la București. Băieții de la „Subcarpați” voiau să o cunoască mai bine. A urmat o serie de concerte, iar colaborarea continuă și acum. Mădălina spune că uneori cântă și singură, dar s-a regăsit în trupă. „Totul s-a întâmplat foarte repede și iată că am ajuns să avem aproape un an de când suntem o mare familie, pentru că asta e „Subcarpați”. Cânt și singură, plănuiesc să scot un CD cu piese de folclor din zona mea, dar m-am regăsit în trupă. Iubesc folclorul, el este naționalitatea noastră. Asta fac mereu, folclor. Stilul pe care îl cântăm împreună cu „Subcarpați” e un mod de creativitate și se numește underground folclor”, menționează tânăra. Mădălina a absolvit liceul din Fălticeni, iar din toamnă vrea să urmeze Conservatorul din București.
În septembrie, concert la Chișinău
Mădălina Pavăl și trupa „Subcarpați” lucrează la mai multe proiecte care vor începe în toamnă. Printre ele se numără festivalul din Londra, un concert la Cluj, Timișoara și Chișinău. „Mi-a plăcut foarte mult la Chișinău și abia aștept să revenim. Pe 14 septembrie vom merge la Timișoara, unde vom avea un duet cu o orchestră simfonică, iar pe 20 septembrie venim la Chișinău. În octombrie avem un concert foarte important la Londra”, menționează interpreta.
Și părinții dansează pe muzica ei
Mădălina are o soră mai mică. Chiar dacă nimeni din familia ei nu se mai ocupă cu muzica, tânăra spune că mereu este susținută și încurajată de către părinți. „Se întâmplă de multe ori ca tata să meargă la concertele mele. Am observat că această muzică îi mișcă și pe ei”, zâmbește tânăra. Întrebată dacă ar dori să organizeze un concert solo, Mădălina spune că e mai bine alături de „Subcarpați”. „Subcarpați e sufletul, nu cred că aș avea nevoie de un concert solo. E perfect ce se întâmplă acolo. Până la urmă, contează ce transmiți oamenilor”, a explicat interpreta.
22.01.2026
14:40
2156
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3284
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2552
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3063
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5506
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31475
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3063
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7043
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
6885
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6283
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
15.02.2026
04:22
17
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
354
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
405
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
408
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
540
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
576
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
619
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
731
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
690
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
834
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
605
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
758
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
807
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
661
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
755
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
587
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
677
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
648
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
729
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
712
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
643
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
744
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
648
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
714
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
778
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














