Filip dă asigurări că VICTORIA lui Dodon în alegeri nu va schimba VECTORUL politicii externe. Oficialul s-a referit și la LACUNELE privind votul din diaspora
2547
Guvernul reafirmă ireversibilitatea cursului european al Republicii Moldova. O declarație în acest sens a fost făcută de premierul Pavel Filip, în cadrul ședinței de ieri a Executivului.
Prim-ministrul a mai spus că, prin aplicarea deciziilor strategice, Executivul își va menține în continuare obiectivele trasate.
„Guvernul reafirmă ireversibilitatea cursului european. De acum încolo, urmează cu și mai multă dedicație să implementăm prevederile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană”, a promis Filip.
În cadrul aceleiași ședințe, prim-ministrul a solicitat Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene să ia în calcul neajunsurile înregistrate în desfășurarea alegerilor, acestea urmând să fie corectate până la următorul scrutin.
„S-au depistat unele lacune legislative care trebuie să fie înlăturate. Eu cred că, după o analiză profundă și identificarea neajunsurilor, ne vom consulta cu Comisia Electorală Centrală și cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și vom veni cu inițiativele necesare în acest sens”, a comentat Pavel Filip faptul că mii de cetățeni din diasporă nu au putut vota pe 13 noiembrie, din cauza faptului că nu au mai ajuns buletine de vot în unele secții deschise în afară.
25.07.2025
12:21
05.07.2021
13:53
25.06.2021
11:55
23.06.2021
22:15
23.06.2021
18:57
22.06.2021
21:09
17.06.2021
15:39
11.06.2021
10:44
07.06.2021
10:13
06.06.2021
12:37
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















