Facultățile care pregătesc profesori pentru gimnaziile și liceele din R. Moldova riscă să DISPARĂ: „Ceea ce ne lipsete sunt tocmai profesorii”
3630
Cele șase facultăți din R. Moldova care pregătesc profesori pentru gimnazii și licee ar putea să dispară, dacă Guvernul va adopta, în ședința de mâine, Nomenclatorul domeniilor de formare profesională și al specialităților în domeniul de învățământ superior.
Un grup de reprezentanți ai societății civile, academicieni și profesori și-a exprimat nemulțumirea, astăzi, într-o conferință de presă, vizavi de acest document care ar fi fost elaborat „pe ascuns” de către Ministerul Educației și cer ca acesta să nu fie votat.
Noul Nomenclator exclude domeniul „Formarea profesorilor”, iar expertul IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, spune că studenții vor face trei ani de studii la facultăți generale, după care vor fi obligați să facă un an de psihopedagogie, dacă vor dori să devină profesori.
„Acest lucru este imposibil. Dacă știi matematică, nu înseamnă că poți fi și profesor”, spune expertul.
Directoarea Liceului „Vasile Alecsandri”, Daniela Vacarciuc, a adăugat că profesia de profesor necesită „dedicație, har și vocație”, iar profesorul universitar Alexandra Barbăneagră a spus, în cadrul aceluiași eveniment, că documentul elaborat de Ministerul Educației „încalcă flagrant” documentele internaționale și naționale, care prevăd trei cicluri pentru formarea unui specialist: licență, masterat și doctorat. Totodată, Barbăneagră afirmă că schimbările promovate sunt discriminatorii, fiindcă obligă tinerii să învețe psiohopedagogie timp de un an, fapt care crește durata studiilor până la 6,5 ani.
„Profesia de profesor va deveni și mai neatractivă”, a declarat aceeași sursă.
Argumentele invocate de autorități în discuții neoficiale, spune Ioniță, sunt cheltuirea de către stat „a sute de milioane de lei anual pentru a pregăti șomeri și dorința de a optimiza aceste cheltuieli”. „Dar ceea ce lipsește în mod real în țară sunt tocmai profesorii. În plus, pregătirea unui profesor, după ce acesta a făcut studii generale, va genera cheltuieli și mai mari”, a declarat Veaceslav Ioniță, adăugând că astăzi lipsesc 1 250 de profesori în instituțiile de învățământ.
Profesorii au mai declarat că la facultățile pedagogice sunt pregătiți astăzi tineri cu specialități duble, iar autoritățile ar trebui să creeze condiții pentru ca salariul și statutul pedagogului să devină motivante.
De cealaltă parte, Ministerul Educației susține că încearcă să racordeze legislația națională la cea europeană în domeniu. Potrivit proiectului Nomenclatorului domeniilor de formare profesională și al specialităților în domeniul de învățământ superior, postat pe site-ul Guvernului, sunt excluse patru domenii: formarea profesorilor, științe umaniste, științe exacte și științe ale naturii și „abordarea integrată a acestora cu includerea obligatorie a modulului psihopedagogie ca soluție sugerată de experții europeni”, astfel încât, de exemplu, un istoric să poată fi și profesor de istorie. În total, Nomenclatorul prevede zece domenii fundamentale ale științei, 20 de domenii generale de studii, 70 de domenii de formare profesională și 170 de specialități.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026


















