Fabrică de uscat legume, seră hodroponică, un abator și alte afaceri din R. Moldova, FINANȚATE din creditul polonez
2846
Încă șase companii din R. Moldova vor obține finanțare din banii creditului polonez acordat țării noastre.
Consiliul de Supraveghere al Unității de implementare a creditului de asistență acordat de Guvernul Poloniei, a aprobat șase dosare înaintate spre finanțare.
Printre acestea se numără solicitarea de finanțare a companiei „Sunworld” SRL cu peste 4,1 milioane de euro pentru construcția unei fabrici de uscat legume, a „Proterm Grup” SRL, de 1,9 milioane euro, pentru construcția unei sere hidroponice, precum și a ÎCS „Moldova Zahăr”, care a solicitat peste 1,1 milioane de euro pentru modernizarea stației de filtrare a sucului.
Au fost acceptate și solicitările SC „Balcom Agro Grup” SRL, peste 972 de mii de euro pentru construcția unui depozit frigorific și a unei case de ambalare cu linie de
sortare, „Vergecom” SRL - circa 600 de mii de euro pentru realizarea unui abator și a unei hale la ferma de porci, precum și a unui grup de agenți economici, care au înaintato cerere de alocare a circa 740 de mii de euro pentru procurarea a șase combine.
În total, Consiliul de Supraveghere al Unității de implementare a creditului a aprobat cererile de finanțare a zece companii.
Din componența acestui Consiliu fac parte reprezentanți ai Cancelariei de Stat, ministerelor Economiei, Agriculturii și Finanțelor. Șeful acesteia este vicepremierul, ministrul democrat al Economiei, Octavian Calmâc.
Menționăm că, încă pe 14 mai 2014, Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Polone au semnat un Acord privind acordarea unui credit de asistenţă în sumă de100 de milioane de europentru finanţarea proiectelor în domeniul agriculturii, procesarea produselor alimentare, inclusiv infrastructura aferentă acestora.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















