Exporturile de vinuri autohtone se EXTIND pe piața europeană
1274
Treisprezece companii din Republica Moldova și-au prezentat vinurile vrac de calitate în cadrul celei de-a 7-a ediții a expoziției „World Bulk Wine Exhibition” (WBWE), care s-a desfășurat între 23-24 noiembrie la Amsterdam, în Olanda.
Evenimentul internațional anual a întrunit în capitala olandeză producători, exportatori și cumpărători din peste 20 de țări: Germania, Argentina, Australia, Italia, Portugalia, Spania, Franța, Grecia, Africa de Sud, Rusia, Ucraina, China și altele.
În șapte ani de la inaugurarea expoziției, WBWE a reușit să devină cel mai mare târg din lume dedicat comercializării vinurilor vrac, în termeni de volume tranzacționate.
„În primele nouă luni ale anului 2015, companiile vinicole din Republica Moldova au exportat circa 45 860 de tone de vin vrac în statele CSI (cea mai mare cantitate – în Belarus) și peste 9 500 de tone în alte țări (preponderent – în Cehia). Deși progresul este evident de la an la an, există încă un mare potențial neexplorat. Evenimentele de acest gen ne permit să demonstrăm calitățile produselor noastre și să valorificăm posibilitățile de creștere a sectorului”, a menționat viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama.
În acest an, companiile din Republica Moldova au prezentat vizitatorilor o gamă variată de vinuri, pe bază de soiuri clasice, dar și unele soiuri autohtone.
Experții prezenți la eveniment au apreciat calitatea și competitivitatea vinurilor oferite de companiile vinicole de la noi, care pot concura cu ușurință pe piețele internaționale.
Timp de două zile, participanții au avut posibilitatea de a prezenta miilor de vizitatori și potențiali parteneri cele mai bune vinuri vrac ale anului.
În același timp, cumpărătorii s-au bucurat de cea mai largă selecție de vinuri din lume și au putut descoperi noua recoltă a anului 2015 de la fabrici de vin cu diverse origini și tradiții.
În cadrul unei sesiuni de degustare, cinci vinuri moldovenești au fost prezentate unui public de 50 de persoane, format din importatori și distribuitori: Chardonnay 2015 de la „Fautor”, Sauvignon Blanc 2014 de la „Vinuri de Comrat”, Chardonnay 2015 de la „Sălcuța”, Cuvee Taraclia 2014, dar și un Pastoral de la „Nis-Struguraș”.
Costurile legate de participarea companiilor vinicole la eveniment au fost acoperite din Fondul Național al Viei și Vinului.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















