„Exemple strigătoare la cer”. Examenele de absolvire a gimnaziului, organizate după modelul sesiunii de Bacalaureat: Deciziile MEC, anunțate după monitorizarea probelor de examen pentru clasa a IX-a din acest an
12386
Organizarea examenelor de absolvire a gimnaziului continuă să fie problematică în R. Moldova și „este nevoie de o intervenție mai categorică, pentru a asigura același nivel de integritate a acestor examene și același nivel de încredere în rezultatele acestor examene, precum o avem la BAC” în ultimii 11 ani.
Declarația îi aparține ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, și a fost făcută astăzi, într-o conferință de presă, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele preliminare ale monitorizării desfășurării examenelor de absolvire a gimnaziului în cele opt raioane în care au fost stabilite anterior discrepanțe majore între notele de la absolvirea a clasei a IX-a și cele de la finisarea liceului.
„Reieșind din concluziile preliminare ale monitorizării din acest an, ne propunem să organizăm centre de examene după modelul celor de la BAC și pentru gimnaziu. Vom continua anul viitor monitorizarea examenelor de absolvire a gimnaziului, urmând ca să fortificăm rețeaua de voluntari și să o extindem. Având în vedere carențele constatate la evaluarea testelor, vom implementa la scară largă reexaminarea testelor, astfel încât să ne asigurăm că niciun copil nu a fost nedreptățit sau, dimpotrivă, a fost avantajat pe nedrept”, a comunicat ministrul.
Dan Perciun a prezentat câteva „exemple strigătoare la cer” care s-au întâmplat la această sesiune și a subliniat importanța corectitudinii și integrității la examene, pentru că „nu mai putem tolera practicile rușinoase din sistem”.
„Au fost constatate cazuri în care nota a fost majorată și cu 15 puncte. La un barem de 50 de puncte, asta înseamnă 30%. Au fost reevaluate eșantionat 30% din totalul testelor pentru fiecare disciplină de examen pentru fiecare instituție de învățământ din cele opt raioane, fiind reevaluate în total 4 140 de teste în cadrul a cinci comisii republicane de reevaluare. În Cimișlia, Șoldănești și Drochia, comisiile raionale de evaluare au respectat în mare parte prevederile regulamentului, iar profesorii evoluatori au fost corecți. La polul opus sunt raioanele Cahul, Rezina, Dubăsari, unde am constatat diferențe mari dintre punctajele acordate de la 5 până la 15 puncte în plus în unele teste din anumite instituții de învățământ. Astfel, s-a decis ca în 13 instituții de învățământ din aceste trei raioane să fie reevaluate integral toate testele scrise de absolvenții clasei a IV-a. Aceste reevaluări au demonstrat că avem o problemă sistemică în multe raioane din R. Moldova când este vorba de corectitudinea evaluării”, a punctat ministrul.
Dan Perciun a amintit și instituțiile din care au avut loc scurgeri de informații în timpul examenelor, solicitând responsabililor din raioanele respective să facă anchete de serviciu și să stabilească vinovații, fără a încerca „să dea vina pe copii”, fiindcă de corectitudinea organizării examenelor „sunt responsabili directorii de instituții și evaluatorii”.
„În timpul examenului, un fost șef de direcție din Glodeni a publicat pe Facebook, accidental, rezolvarea testului la Istorie. El urma să transmită probabil în privat această rezolvare pentru elevi, dar a greșit butonul și a publicat pe stories rezultatele. Acest caz a fost transmis la Poliție”, a precizat Dan Perciun.
De asemenea, ministrul a declarat că, într-o instituție de învățământ din Chișinău, majoritatea absolvenților clasei a IX-a au obținut note de 9 și 10 la examene, iar reevaluarea textelor a scos la iveală notarea eronată a lucrărilor.
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















