ULTIMA ORĂ // Un fost deputat PCRM-PDM, trimis în judecată pentru îmbogățire ilicită. Acesta riscă până la 15 ani de închisoare
1903
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală în care este învinuit un fost deputat al PCRM și PDM de săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită. În aceeași cauză penală este cercetat și fratele ex-deputatului, acuzat de complicitate la comiterea aceleiași infracțiuni, prin sprijinirea planului infracțional, inclusiv prin furnizarea de informații, acordarea de mijloace și instrumente, tăinuirea acestora, precum și ascunderea urmelor faptelor și a bunurilor dobândite pe cale criminală.
Urmărirea penală a fost inițiată în ianuarie 2022 de către Procuratura Anticorupție. La bază au stat constatările Autorității Naționale de Integritate, conform cărora a fost identificată o diferență substanțială între veniturile declarate și averea acumulată de ex-deputat și familia sa în perioada august 2016 – decembrie 2019.
Potrivit materialelor acumulate în comun cu Centrul Național Anticorupție, pentru perioada 25 februarie 2014 – 31 decembrie 2021, adică în intervalul exercitării funcției de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ex-deputatul, împreună cu membrii familiei sale, ar fi înregistrat o discrepanță semnificativă. Diferența totală dintre veniturile legale obținute și averea dobândită, inclusiv cheltuielile efectuate, ar constitui 2 860 769,03 lei.
Cheltuielile analizate au vizat preponderent polițe și servicii de asigurare auto, servicii medicale, costuri pentru educație, cheltuieli pentru servicii turistice, servicii de livrare a produselor alimentare, servicii comunale, precum și achitarea ratelor aferente creditelor bancare. Analiza a arătat că aceste plăți nu puteau fi acoperite din veniturile obținute în mod legal.
Fratele ex-deputatului este acuzat că, în anul 2015, ar fi contribuit în mod direct și intenționat la dobândirea și transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, în beneficiul fostului deputat. Acesta ar fi acționat printr-o serie de operațiuni concrete, orientate spre ascunderea originii reale a proprietății.
Cei doi învinuiți nu și-au recunoscut vinovăția. Dosarul penal a fost trimis pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Legislația prevede pentru infracțiunea de îmbogățire ilicită o pedeapsă cu amendă cuprinsă între 400 000 și 500 000 de lei sau închisoare de la 7 la 15 ani. În ambele cazuri, completate de interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Totodată, pentru a garanta eventuala executare a pedepsei amenzii și pentru a asigura posibila confiscare specială, au fost aplicate sechestre pe bunuri imobile și pe mijloace financiare în valoare de peste 7 milioane de lei.
07.08.2026
11:47
06.08.2026
19:46
03.08.2026
18:45
03.08.2026
09:21
03.08.2026
08:54
01.08.2026
20:17
31.07.2026
15:55
31.07.2026
15:19
31.07.2026
14:14
31.07.2026
13:27
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
07.08.2026
21:20
07.08.2026
20:08
07.08.2026
19:45
07.08.2026
19:41
07.08.2026
19:39
07.08.2026
19:37
07.08.2026
18:33
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
07.08.2026
16:34
07.08.2026
16:30
07.08.2026
16:25
07.08.2026
16:10
07.08.2026
16:03
07.08.2026
15:41
Rubio anunță sfârșitul „supapelor de scăpare” pentru Cuba și prevede o traiectorie ireversibilă către un alt viitor
SUA și UE strâng la maximum șurubul sancțiunilor împotriva Rusiei: lovitură dură pentru industria petrolului, gazelor și „flota fantomă”
Rusia respinge acuzațiile privind drona de la aeroportul Leipzig și denunță incidentul drept „provocare înscenată”
Vreme mai răcoroasă și cu averse în Republica Moldova, sâmbătă 08.08.2026


















