VIDEO // Ex-viceprimarul Nistor Grozavu a fost REȚINUT pentru 72 de ore, iar ulterior eliberat. Acesta riscă până la 10 ani de închisoare
2511
deschide.md Fostul viceprimar al capitalei, Nistor Grozavu, a fost reținut pentru 72 de ore, într-un dosar privind înstrăinarea ilegală a terenurilor publice din Chișinău. Totuși, procurorii au decis ulterior să-l cerceteze în stare de liberate. Grozavu este bănuit de escrocherie, falsificarea probelor, precum și exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu și riscă până la zece ani de închisoare.
Potrivit Procuraturii, în acest dosar de înstrăinare ilegală a terenurilor au fost documentate mai multe persoane - angajați în întreprinderi municipale sau în Primăria municipiului Chișinău, printre care și fostul viceprimar Grozavu.
„În cadrul cauzelor penale, pe lângă cei trei angajați din cadrul Primăriei mun. Chișinău din această cauză penală, sunt vizate și alte persoane fizice și juridice. În urma măsurilor desfășurate, au fost reținute două persoane pentru un termen de 72 de ore – un fost viceprimar și un angajat al Direcției generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Primăriei mun. Chișinău. Ambele persoane au colaborat cu organul de urmărire penală, fără ca să fie identificate temeiuri că aceștia vor împiedica efectuarea urmăririi penale, motiv pentru care a fost luată decizia de eliberare a acestora, cu aplicarea măsurii de nepărăsire și obligarea lor de a se prezenta la solicitarea organului de urmărire penală”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii.
Totodată, a fost audiat în calitate de bănuit și un angajat din cadrul Primăriei mun. Chișinău, care la momentul comiterii infracțiunii deținea funcția de șef interimar de secție.
Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele vizate în cauzele penale riscă închisoare de până la 10 ani şi amenzi de sute de mii de lei.
Amintim că, pe 9 septembrie, curent, în cadrul acestor cauze penale au fost efectuate 21 de percheziții în sediul Primăriei mun. Chișinău, în oficiile, automobilele și la domiciliile persoanelor vizate în cauzele penale. Astfel, în cadrul administrării probelor acumulate, a fost identificată o schemă infracțională de înstrăinare a unor terenuri publice, care aparţin Primăriei mun. Chișinău.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”

















