Evenimentul care are loc o dată la 1 MILION DE ANI. Se întâmplă acum - URMĂREŞTE LIVE
2345
O cometă a cărei viteză este foarte mare va trece duminică pe lângă Marte, un eveniment care are loc o dată la un milion de ani, iar sondele de pe orbita planetei roşii vor încerca să surprindă întâlnirea, potrivit NASA.
Nucleul cometei Siding Spring, cunoscută în mediul ştiinţific sub indicativul C/2013 A1, are circa 1,6 kilometri în diametru, dar este la fel de solid ca o minge de talc.
Cometa va trece la o distanţă de 139.500 de kilometri de Marte, duminică, la ora 21.27 (ora României), potrivit agenţiei spaţiale americane. Cometa se va afla, faţă de Marte, la o treime din distanţa dintre Terra şi Lună, scrie Mediafax.
URMĂREŞTE LIVE TRASEUL COMETEI
Obiectul cosmic, care călătoreşte cu o viteză de 202.000 de kilometri pe oră, are puţine şanse de a se ciocni cu Marte, dar astronomii sunt foarte interesaţi de a-i studia orbita. Cometa C/2013 A1 a călătorit mai bine de un milion de ani înainte de a se întâlni pentru prima dată cu Marte şi nu va mai reveni în Sistemul Solar decât după un alt milion de ani, când va efectua o nouă rotaţie în jurul Soarelui.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
















