Europarlamentar român: Republica Moldova, prioritate în bugetul Uniunii Europene pentru următorii șapte ani
1526
Republica Moldova va constitui o „prioritate” în bugetul Uniunii Europene în următorii șapte ani, dă asigurări europarlamentari Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Chișinăul.
„După ce am votat luna trecută cel mai mare sprijin european din istoria țării, în valoare de 1,9 miliarde de euro, vreau să continuăm să sprijinim Republica Moldova în drumul spre UE. Tocmai de aceea, în raportul meu privind prioritățile bugetare ale Uniunii Europene pentru perioada 2028 – 2034, am inclus prevederea ca Republica Moldova, alături de Ucraina, să primească sprijin financiar și politic adecvat în procesul de aderare la UE. Raportul a fost votat astăzi cu largă majoritate în Comisia pentru bugete, cu aproape două treimi din voturi”, a anunțat Mureșan pe pagina sa de Facebook.
Raportul mai prevede că, în procesul de extindere, viitorul buget multianual al Uniunii Europene trebuie să ajute atât statele candidate, cât și statele deja membre ale Uniunii Europene.
„Vrem ca bugetul UE 2028 – 2032 să fie suficient de flexibil astfel încât să fim pregătiți să sprijinim Republica Moldova atât cu fonduri preaderare, cât și ca stat membru cu drepturi depline, în cazul în care aderarea se va petrecere în această perioadă de timp. Prin aderarea Republicii Moldova, a Ucrainei și a celorlalte state care vor îndeplini condițiile, Uniunea Europeană se va întări ca putere geopolitică în fața noilor provocări de securitate cu care ne confruntăm. Tocmai de aceea, extinderea Uniunii Europene și sprijinirea țărilor candidate trebuie să fie priorități în viitorul buget european”, a punctat Mureșan.
18.09.2026
07:26
18.09.2026
06:27
18.09.2026
05:56
18.09.2026
05:00
18.09.2026
03:10
18.09.2026
02:16
18.09.2026
02:06
18.09.2026
01:37
18.09.2026
00:59
18.09.2026
00:20
18.09.2026
07:35
18.09.2026
07:26
18.09.2026
06:27
18.09.2026
05:56
18.09.2026
05:00
18.09.2026
03:10
18.09.2026
02:16
18.09.2026
02:06
18.09.2026
01:37
18.09.2026
00:59
18.09.2026
00:20
18.09.2026
00:02
18.09.2026
00:01
17.09.2026
23:52
17.09.2026
23:45
17.09.2026
23:29
17.09.2026
23:24
17.09.2026
23:19
17.09.2026
22:57
17.09.2026
22:44
17.09.2026
22:43
17.09.2026
22:27
17.09.2026
22:11
17.09.2026
20:35
17.09.2026
20:16
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”
















