Elena Băsescu, mesaj emoţionant în ziua liberalizării regimului de vize
2972
Sursa: Facebook Europarlamentarul român Elena Băsescu a felicitat toţi basarabenii pentru posibilitatea de a călători fără de vize în spaţiul Uniunii Europene, începând de astăzi. Mezina preşedintelui României a scris un mesaj de felicitare pe care l-a plasat pe pagina sa de Facebook, cu ocazia intrării în vigoare a deciziei privind introducerea ţării noastre printre statele ai căror cetăţeni vor călători gratis în Uniunea Europeană.
„Pentru românii de peste Prut, este zi de sărbătoare! Mă bucur că, începând de astăzi, cetățenii Republicii Moldova vor circula liber în Uniunea Europeană și sunt mândră că am contribuit la această victorie, prin susținerea în mod constant, în Parlamentul European, a eliminării vizelor pentru basarabeni. Cu aceeași tărie susțin și integrarea cât mai rapidă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, fiind convinsă că eliminarea vizelor îi va ajuta pe români să fie mai aproape unii de alții, iar râul Prut nu va mai fi o frontieră care să ne despartă!”, a declarat Elena Băsescu.
Şi preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis un mesaj de felicitare pentru toţi locuitorii din Republica Moldova. Acesta a amintit însă că dreptul la libera circulaţie în UE va trebui să fie asumat cu deplină responsabilitate de fiecare persoană.
„Din păcate, această apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană se petrece pe fundalul violenţelor şi presiunilor politice făcute de Rusia asupra unor ţări independente şi suverane, Ucraina şi Republica Moldova, ai căror cetăţeni şi-au exprimat clar opţiunea de a se racorda la spaţiul de civilizaţie politică occidentală. Pe de altă parte, asistăm la apropierea dintre NATO şi UE în faţa unei primejdii comune, Rusia. Europenii realizează acum importanţa vitală a solidarităţii şi a unei acţiuni politice comune, pragmatice, care să pună capăt presiunilor ruseşti”, a afirmat președintele Traian Băsescu, citat de evz.ro.
04.12.2020
16:59
3423
Traian Băsescu are ȘANSE MARI să ajungă în Parlamentul R. Moldova, afirmă Dodon, care i-a RETRAS cetățenia: „Băsescu are mai multe MERITE...”
04.12.2020
09:44
3932
Opinie de la București: „Sub bagheta lui Igor Dodon, pe 3 decembrie 2020, la Chișinău s-a produs o adevărată LOVITURĂ DE STAT parlamentară”
26.11.2020
16:21
2724
Traian Băsescu: „UE are greutate atâta timp cât stă braț la braț cu SUA”. Joe Biden va veni la Consiliul European pentru a da semnalul ca America s-a întors în Europa
15.06.2020
12:25
3877
Semnal de ALARMĂ dat de Traian Băsescu: „Uitați-vă la hartă, constatăm că Putin a cam rezolvat ce era de rezolvat până la frontiera NATO! Și-a făcut meandrele în Ucraina, ține Transnistria sub control”
06.12.2019
10:39
7108
Unionistul nr. 1 Traian Băsescu S-A SĂTURAT de liderii partidelor unioniste din R. Moldova. ULTIMATUMUL pus de ex-președintele României
24.07.2019
14:40
3849
Europarlamentarul Băsescu a cerut, REPETAT, ca R. Moldova să i se dea o perspectivă clară de ADERARE la UE. Cum a reacționat Maia Sandu
17.07.2019
11:40
3077
VIDEO // Băsescu a cerut o perspectivă clară de ADERARE a R. Moldova la UE: „Unirea cu România nu este treaba Uniunii Europene, ci a României”.
22.05.2019
13:40
3343
Ministrul Finanțelor este REVOLTAT că Băsescu l-a numit „PUDELUL Moscovei” pe Dodon: „Asta denotă atitudinea lui față de toți cetățenii țării noastre”
20.05.2019
15:43
2474
VIDEO // Băsescu INSISTĂ ca partidele parlamentare „să dea” un guvern R. Moldova: „Cele trei partide parlamentare + Șor să intre în BAIE și să iasă cu un GUVERN”
05.03.2019
10:00
4404
PUN recomandă Blocului „ACUM” să poarte discuții cu partenerii din România și SUA, înainte de a anunța decizia de participare sau neparticipare la crearea unei alianțe de guvernare
22.01.2019
18:04
6775
Mesajul viral postat de un bărbat când a aflat că fosta lui soție se mărită din nou. „Avem trei copii frumoși și am avut un divorț amar”
22.11.2018
18:20
3198
FOTO // Mesajul unei femei SUPRAPONDERALE către toți cei care o numesc grasă
20.03.2026
23:29
162
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
293
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
345
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
332
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
394
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
357
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
363
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
344
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
476
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
479
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
409
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
500
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
567
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
582
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
611
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
582
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
630
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
750
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
763
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
741
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
762
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
807
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
721
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
830
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
730
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














