Stiri

Editorial // Rogozin, polița logică pentru indeciziile cronice

Editorial 06.09.2013 09:44 Vizualizări

3288 Autor: Sorina Ștefârță

Editorial // Rogozin, polița logică pentru indeciziile cronice

Antidot

Vizita lui Dmitri Rogozin la Chișinău, urmată de descinderea tradițional fastuoasă de care, indiferent de rang, beneficiază oficialii ruși care poposesc peste Nistru - ca mulți alții, și vicepremierul de la Kremlin a fost întâmpinat ca un Mesia la Tiraspol - poate fi interpretată în zeci de feluri. Și chiar este. De câteva zile încoace, spațiul public moldovenesc fojgăie de „rogozin”, de la opinii expuse pe cât de mult posibil „la rece” până la binemeritatele, de către emisarul Moscovei, etichetări și injurii.

Înjur și eu cu tradiționala și inocenta, vreau să cred în continuare, „jită” - cuvânt fără de care, mai ales după 1 septembrie, nu mai ajungi cu mintea (și cu mașina) intactă dimineața la serviciu, dar care își găsește lejer aplicația și în geopolitică, fiindcă nu doar străzile supraaglomerate din Chișinău sunt ca un câmp minat.

Chiar ne-am așteptat la altceva?

Înjur, deși sunt conștientă de faptul că nu s-a întâmplat nimic nou în obișnuita înțelegere de către Rusia a modului în care un stat trebuie să se impună pe arena internațională. În special, când este vorba de „străinătatea apropiată”, precum a botezat cu de la sine putere Moscova fostul spațiu ex-sovietic și pe care, urmând această logică, îl consideră în continuare propria sa ocină. Înjur, chiar dacă realizez că, de fapt, nu s-au schimbat prea multe nici în comportamentul lui Dmitri Rogozin, care de când îl știu transpune în practică înțelepciunea populară despre nebunul care aruncă o piatră în baltă, iar o sută de înțelepți nu pot să o scoată…

Asta făcea Rogozin pe când reprezenta Federația Rusă în calitate de ambasador la NATO - și în memorie îmi revine un interviu oferit de emisarul Kremlinului, acum niște ani, pentru postul TV Euronews și care, ca tonalitate și atitudine față de instituțiile Uniunii Europene, era chiar mai dur și mai plin de dispreț decât tot ceea ce a debitat el, în această săptămână și nu numai, la adresa Republicii Moldova.

Asta a făcut din 2009 încoace, când la Chișinău au fost debarcați de la putere promotorii declarați ai vectorului estic al țării noastre, comuniștii. Asta a făcut el, poate nițel mai diplomatic, dar oricum sfidător, atunci când a cuvântat, pe 9 mai 2013, în chiar inima țării noastre, pe Piața Marii Adunări Naționale. Eu nu m-aș mira dacă în certificatul de naștere al lui Dmitri Olegovici Rogozin chiar asta scrie - provocator. De ce dar reacționăm de parcă l-am descoperi de-abia acum? De parcă ne-am fi așteptat la altceva de la el și de la țara a cărei portavoce este?

Prost să fii, ca să nu profiți!

Bineînțeles că nimic nu e întâmplător - saltimbancii politici doar la prima vedere par un „accident al naturii” - și amenințările „jitelor” nu sunt simple figuri de stil, la care acestea recurg pentru a fi nostime. Moscova nu crede în lacrimi, nici măcar în cele slobozite de o țară minusculă gata-gata să se rupă, ca o strună de chitară întinsă la maximum de oboseala unei așteptări care durează prea mult, așa cum e Republica Moldova astăzi. Nu crede, profită și... acționează. Iar alde Rogozin, Onișcenko & Co. asigură spectacolul. Odată ce scenariul - ba vă dăm gaze, ba nu vă luăm vinul, ba lăsăm să vă putrezească fructele în vămi - tot ei continuă să-l scrie.

Și de ce nu l-ar scrie dacă de peste 20 de ani, în loc să ne concentrăm pe probleme și pe soluționarea lor treptată, am preferat să le purtăm în spate în veșnica noastră indecizie dintre Est și Vest? Ne-am plâns că nu avem bani și forță pentru a le înfrunta pe toate și… pe toate le-am păstrat, de la energetică până la agricultură. N-ar fi oare proastă și tâmpită administrația de la Kremlin, dacă nu ar profita de asta?

Rogozin, în tot acest joc al șantajului geopolitic, nu e decât o poliță logică pe care se pare că va trebui, totuși, să o plătim (suportăm) pentru toate indeciziile cronice de care am dat dovadă în ultimele două decenii. Ne-am temut că vom îngheța în 1991, 1992, 1993 etc., etc. și ne-am zis „hai să mai sugem de la două oi, dacă tot ni se oferă accesul la țâță…”. Iată că avem toate șansele să înghețăm acum, în 2013, căci nu există țâță gratuită. Și așa e cam cu toate… Păcat doar că plătim noi, și nu cei care au creat datoria. Acestora, indiferent de vector, le este cald.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!