Judecătoria Fălești: Doi ani de închisoare pentru bărbatul care a încălcat ordonanța de protecție împotriva violenței în familie
2027
Procuratura Fălești a anunțat că Judecătoria Bălți, sediul Fălești, a condamnat un bărbat în vârstă de 43 de ani pentru trei episoade de neexecutare a măsurilor stabilite de instanța de judecată în ordonanța de protecție a unei victime ale violenței în familie. Această hotărâre a fost emisă în favoarea fostei sale soții și a copiilor minori, în contextul unui caz de violență în familie.
Conform materialelor cauzei, în doar câteva zile, între 28 și 31 mai 2025, bărbatul s-a apropiat intenționat de victime. A încălcat astfel interdicțiile instanței. Acesta s-a prezentat atât la locul de muncă al fostei soții, cât și la domiciliul acesteia. La atelierul unde lucra femeia, individul a inițiat un conflict verbal. Două zile mai târziu, și-a hărțuit soția strigând la fereastra apartamentului de la etajul 1 al blocului unde locuia, repetând fapta pe 31 mai.
Bărbatul a acționat agresiv și sub influența băuturilor alcoolice. Acest lucru a semănat teamă și insecuritate în rândul familiei, inclusiv în rândul copiilor femeii. Din cauza acțiunilor fostului soț, victima a fost nevoită să încheie un contract cu o companie de pază particulară pentru siguranță suplimentară. În toate cele trei cazuri a fost solicitată și asistența acestei companii prin butonul de alarmă, precum și intervenția poliției.
În urma examinării probelor de către procurori și organul de urmărire penală, instanța a decis condamnarea la 2 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Procuratura subliniază necesitatea respectării ordonanțelor de protecție și îndemnă victimele violenței în familie să se adreseze autorităților competente pentru a asigura o intervenție promptă și eficientă.
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















