Germania sprijină Moldova cu 5,5 milioane de euro pentru combaterea dezinformării și integrarea europeană
1193
Guvernul Germaniei va oferi Republicii Moldova un ajutor financiar nerambursabil de 5,5 milioane de euro. Comisia politică externă și integrare europeană din Parlamentul de la Chișinău a aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării tratatului care constă în acest sprijin, informează IPN.
Fondurile vor susține trei proiecte și vor fi gestionate de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Un milion de euro va fi alocat proiectului „Sprijin pentru Integrarea în Uniunea Europeană”, obiectivul fiind consolidarea capacităților instituțiilor-cheie din Republica Moldova pentru alinerea la Uniunea Europeană.
Proiectul „Info Trust Alliance Moldova”, cu un buget de 1,5 milioane de euro, vizează întărirea rezilienței sociale împotriva dezinformării. Peste trei milioane de euro vor susține proiectul „Sprijin în atenuarea impactului războiului asupra alimentării cu apă și canalizare în regiunea de graniță a Moldovei cu Ucraina”.
Tratatul, după semnare, va fi adus în plenul Parlamentului pentru ratificare.
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
14.10.2026
19:23
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
14.10.2026
15:19
14.10.2026
15:05
14.10.2026
15:00
14.10.2026
13:54
14.10.2026
13:47
14.10.2026
13:46
14.10.2026
13:26
14.10.2026
13:03
14.10.2026
12:38
14.10.2026
11:47
14.10.2026
10:43
14.10.2026
09:59
14.10.2026
08:45
14.10.2026
08:28
14.10.2026
07:16
14.10.2026
06:39
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
OFERTE // Zboruri mai IEFTINE spre Europa și SUA: Promotii de iarnă la HiSky cu bilete începând de la 24,99 euro
















