Ţeapa primită de un bărbat care a COMANDAT de pe internet un televizor…
2607
Sursa: adevarul.ro
Un sucevean de 29 de ani a plătit 2.700 de lei pe un televizor Samsung comandat de pe site-ul edigital.ro. El a primit e-mail de confirmare, iar în două zile un reprezentant Fan Courier i-a adus coletul acasă. După ce a plătit şi a primit chitanţă, suceveanul a avut parte de un şoc: în cutie se aflau două pietre, două crengi de brad şi un suport TV.
Înşelăciunea, în oricare din variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale. În toate sistemele de drept, înşelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată şi sancţionată.
Scopul acestei reglementări este acela de a-i proteja pe cei care îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale.
Poliţia municipiului Suceava a primit o plângere din partea lui Sergiu C., de 29 de ani, localnic, cu privire la faptul că în aceeaşi zi a fost victima unei înşelăciuni. Din verificările poliţiştilor a rezultat că, dorind să achiziţioneze un televizor, după ce a consultat oferta existentă pe mai multe site-uri de specialitate, reclamantul a plasat o comandă pe site-ul „edigital.ro” pentru un televizor marca Samsung, pentru care trebuia să achite suma de 2.695,56 de lei.
După plasarea comenzii, acesta a primit un e-mail de confirmare a comenzii, iar ulterior a primit un nou e-mail de pe aceeaşi adresă, prin care era informat că produsul comandat a fost predat firmei „Fan Courier”. Sergiu C. a primit produsul comandat prin Fan Courier Express, iar după ce a achitat suma sus menţionată, i-a fost eliberată de către curier chitanţa.
Imediat după primirea coletului, bărbatul a observat că acea cutie în care era ambalat televizorul nu corespundea cu produsul pe care l-a comandat pe internet. Acesta a desfăcut cutia şi a constatat că în interior se aflau două pietre şi două crengi de brad, precum şi un suport tv.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune. „Din păcate, din cauza unei instruiri precare ori pur şi simplu din prea mare dorinţă de a obţine un câştig sau a economisi sume de bani, mulţi dintre cetăţeni dau curs acestor mesaje care nu sunt altceva decât nişte capcane puse de indivizi care vor să profite pe spatele altor semeni. Pagubele sunt de multe ori mari, iar făptaşii din lumea virtuală sunt foarte greu de prins.
Deşi infracţiunile de înşelăciune săvârşite prin diverse moduri de operare au fost mediatizate în vederea cunoaşterii de către populaţie a cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au generat şi favorizat săvârşirea acestora, spre deosebire de alte infracţiuni, în aceste cazuri autorii se dovedesc a fi deosebit de inventivi, reuşind să găsească metode de a câştiga încrederea victimelor, lucru esenţial în reuşita escrocheriei. Nu doar «metoda accidentul» sau «păcăleala prin sms» fac parte din înşelăciuni, dar şi schimbul valutei «la negru», achiziţionarea de bunuri prin diverşi intermediari, vânzarea de maşini de cusut pentru sume exorbitante, achiziţionarea de produse prin intermediul internetului sunt tot atâtea cazuri ce vă pot lăsa cu buzunarele goale. Tocmai de aceea atragem încă o dată atenţia cetăţenilor cu privire la modul de achiziţionare a bunurilor de pe site-urile de internet, pentru a se asigura cu privire la calitatea şi conformitatea acestora, precum şi cu privire la date minime referitoare la vânzător”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul de poliţie Ionuţ Epureanu.
Sursa: adevarul.ro
28.01.2019
07:30
22.11.2018
20:04
06.11.2018
17:05
30.10.2018
11:06
04.10.2018
14:01
21.08.2018
07:30
29.05.2018
20:30
16.05.2018
08:30
01.04.2018
20:02
18.03.2018
18:01
05.03.2018
08:30
18.02.2018
15:30
28.09.2026
16:11
28.09.2026
15:57
28.09.2026
15:31
28.09.2026
14:49
28.09.2026
14:27
28.09.2026
14:27
28.09.2026
14:24
28.09.2026
14:20
28.09.2026
14:19
28.09.2026
13:56
28.09.2026
13:34
28.09.2026
13:32
28.09.2026
13:17
28.09.2026
12:54
28.09.2026
12:44
28.09.2026
12:33
28.09.2026
12:27
28.09.2026
12:05
28.09.2026
11:39
28.09.2026
11:29
28.09.2026
11:19
28.09.2026
11:08
28.09.2026
10:52
28.09.2026
10:38
28.09.2026
10:36
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















