DURERILE musculare şi articulare au cauze psihologice şi emoţionale!
6344
Sursa: secretele.com Într-un fel sau altul, tot ce se întâmplă în plan emoțional ajunge să se răsfrângă asupra organelor. În spatele unei probleme fizice de sănătate se află de cele mai multe ori o stare emoțională puternică.
Cel mai bun exemplu este al durerilor localizate la nivelul aparatului locomotor.
Haideţi să descoperim împreună cum stau lucrurile!
Stresul şi durerile cervicale
Aflat sub influența stresului, corpul are tendința să se protejeze de o stare identificată drept anormală.
Involuntar, acesta se pune într-o poziție defensivă, arcuind și încordând spatele, ca şi cum ar fi pregătit de luptă.
Pe moment, impactul este lipsit de repercusiuni, pe termen lung apar durerile.
Mânia şi durerile lombare
După o vreme, furia manifestată sau reprimată, ce pune stăpânire pe o anumită persoană, în mod constant, se poate transforma în tulburări precum durerile de spate, mai ales în zona lombară.
Durerea este în mare parte camuflată de starea emoțională, iar oamenii tind chiar să-și depășească limitele, ignorând orice semnal de alarmă.
Mișcările nu mai sunt controlate, ci efectuate hazardat, seamănă cu niște izbucniri.
Prima afectată în această situaţie este coloana, totul ducând de la simple dureri lombare la hernie de disc.
Ultima situaţie se întâmplă atunci când corpul nu mai reușește să se relaxeze, menținând coloana sub efectul a diferiți stimuli.
Anxietatea şi durerile musculare/cervicale
Când o persoană trece prin stări de anxietate, corpul le simte ca pe un pericol.
Se comportă ca atare, dorind să scape, şi prezintă anumite reacții.
La nivel muscular, fluxul sanguin se intensifică, determinând contracţia țesuturilor.
Dacă situaţia persistă, starea rezultată este ca după o activitate fizică intensă şi poate fi însoţită de dureri musculare.
Repetându-se, acțiunea favorizează rigidizarea mușchilor din regiunea cervicală, iar odată cu ei înțepenesc articulațiile vertebrelor.
Dacă persistă, anxietatea poate duce la puternice dureri de coloană cervicală.
Sursa: secretele.com
15.01.2019
19:04
24.12.2018
20:04
21.12.2018
13:02
14.12.2018
08:30
30.11.2018
20:30
26.11.2018
17:03
19.11.2018
18:20
19.11.2018
13:20
13.11.2018
07:30
02.11.2018
07:30
01.11.2018
08:03
31.10.2018
09:01
17.09.2026
23:24
17.09.2026
23:19
17.09.2026
22:57
17.09.2026
22:44
17.09.2026
22:43
17.09.2026
22:27
17.09.2026
22:11
17.09.2026
20:35
17.09.2026
20:16
17.09.2026
19:44
17.09.2026
19:43
17.09.2026
19:40
17.09.2026
19:13
17.09.2026
19:08
17.09.2026
18:33
17.09.2026
18:33
17.09.2026
18:29
17.09.2026
18:20
17.09.2026
18:18
17.09.2026
18:07
17.09.2026
17:51
17.09.2026
17:49
17.09.2026
17:43
17.09.2026
17:37
17.09.2026
17:27
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 10.09.2026
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
















