Cum trăiesc copiii stresul, frica și anxietatea

Sursa: psychologies.ro

Pe unii dintre noi stresul ne mobilizează, pe alții ne inhibă, poate chiar ne încremenește. În terapie, copiii au descris stresul ca o ploaie rece de toamnă, ca un fulger sau cutremur, ca un scrijelit de cretă pe tablă, un ocean de gânduri amestecate, o furculiță ascuțită. Aceste metafore vorbesc despre cum trăiesc ei îngrijorarea, confuzia, anxietatea sau frica.

În multe dintre cazuri, copiii depășesc situațiile stresante și devin mai puternici și încrezători, mândri totodată de victorie. Dar ce se întâmplă în lumea lor interioară atunci când nu reușesc să scape de stres?

Stresul este resimțit ca o tensiune psihică, o reacție a organismului care ne afectează temporar și care ne mobilizează, pentru ca ulterior să recăpătăm echilibrul în mod natural și adaptativ.

Din fericire, fiecare dintre noi este înzestrat, în mod firesc, cu un răspuns adaptativ, adică o capacitate inerentă de a depăși evenimentul critic.

Din păcate, expunerea repetată la situații stresante, cât și lipsa sprijinului pot altera capacitatea de a face față.

Frica este o emoție umană elementară, necesară pentru supraviețuire și generează o reacție imediată atunci când este perceput pericolul, factorul stresor.

Gazela care continuă să doarmă liniștită când restul cirezii o ia la fugă va fi mâncată de leu, iar cea care aleargă cel mai repede va avea cele mai mari șanse de supraviețuire.

Copiilor le este frică și e normal să fie așa. Ei cunosc lumea treptat, o înțeleg sau nu, dar se pot adapta, experimentând și situațiile dificile.

Astfel învață despre curaj, despre asumarea riscurilor și își descoperă resursele. Dezvoltă încredere în sine și plăcerea de a explora.

Sentimentul de siguranță, de protecție este esențial în experimentarea situațiilor ce cauzează frică.

Copilul are nevoie de un adult care să aibă o influență calmantă asupra sa, care să-l acompanieze și să-i ofere un cadru în care să se exprime și să treacă prin momentele frustrante, inevitabile de altfel.

Printre fricile firești ale copilăriei se numără: frica de întuneric, frica de pierdere a persoanelor apropiate, frica de doctori, de coșmaruri, frica de lumea cea vastă dincolo de mediul familial și altele.

Atunci când copilul trăiește o stare de stres intens, prelungit, momente dificile repetate fără a fi sprijinit și înțeles, apare anxietatea.

Anxietatea este un compromis: nu este expresia deplină a groazei, dar nici o stare ușor de tolerat. Este o frică blocată în interior care nu poate fi descărcată liber, este reacția la o amenințare percepută, nu neapărat reală.

Desigur că anxietatea ca și fenomen îsi are rostul ei în dezvoltarea copilului și apare ca un proces natural de evoluție: anxietatea de separare (copilul trăiește intens despărțirea de persoanele semnificative din universul său) sau anxietatea existențială (tipică adolescentului care își pune întrebări despre sensul vieții).

Așadar, paleta manifestărilor anxietății este vastă, de la cele tipice etapelor de dezvoltare până la episoade intense de îngrijorare sau panică, rezultat al deteriorărilor în mediul copilului.

Sursa: psychologies.ro