DRAMA unui tată // Cristian Țopescu și-a văzut fiica, pe Cristina Țopescu, după gratii
3206
sursa: unica.ro Cristian Țopescu a trecut printr-un moment cumplit de dureros atunci când fiica sa, Cristina Țopescu, a intrat la închisoare.
Cristian Țopescu, cel mai cunoscut și îndrăgit comentator sportiv din România, a fost nevoit să-și vadă fiica după gratii, rasă în cap, încătușată și purtând zeghe.
Cristina Țopescu, în perioada regimului comunist, încercase să fugă din țară ilegal, însă a fost prinsă și trimisă în penitenciarul din Timișoara:
„Greu… A fost greu pentru un tată care în acea perioadă era suspendat de la TVR, fiind în dizgrația unor personaje importante din conducerea țării. Am vizitat-o pe fiica mea la penitenciarul din Timișoara. Am văzut-o în zeghe și rasă în cap“, povestea Cristian Țopescu într-un interviu pentru revista Tango.
Pentru un părinte o astfel de imagine se întipărește pentru totdeauna pe retină și devine dureroasă chiar și peste ani de zile, la o simplă rememorare. Norocul familiei Țopescu a fost că regimul comunist a fost înlăturat, moment în care Cristina Țopescu a fost eliberată din detenție:
„N-am putut face nimic pentru a-i ușura detenția. Dar a venit decembrie 1989 și s-a întors acasă, întărită moral. Uneori, în orice rău este și un bine“.
Cristian Țopescu a murit pe data de 15 mai, la vârsta de 81 de ani, după ce, timp de o săptămână, a fost internat la spitalul Elias, secția de terapie intensivă, suferind de mai multe afecțiuni, printre care și diabet.
Sursa: unica.ro
01.02.2019
18:02
15.01.2019
20:02
14.01.2019
20:03
27.12.2018
20:00
13.12.2018
16:38
29.11.2018
16:19
29.10.2018
19:30
29.10.2018
19:04
24.09.2018
15:20
22.09.2018
13:32
21.09.2018
18:40
14.09.2018
15:39
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















