Dosarul „Metalferos”: 16 persoane REȚINUTE, inclusiv patru POLIȚIȘTI. Schemă privind fraudarea întreprinderii de stat
1485
ZdG
Descinderile de luni ale angajaților Procuraturii Generale și Serviciului de Informații și Securitate, cu suportul Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, în dosarul vizând fraudarea SA „Metalferos” s-au soldat cu reținerea a 16 persoane.
Potrivit Procuraturii Generale, printre cei reținuți se numără și patru polițiști din cadrul Direcției Investigare a Fraudelor Economice a Inspectoratului Național de Investigații.
CITIȚI și Cine ar fi persoanele REȚINUTE în urma perchezițiilor de astăzi efectuate de PG, SPIA și SIS la Inspectoratul Național de Investigații al IGP. Acțiunile au loc în cadrul dosarului „Metalferos”
Cele 31 de percheziții ale oamenilor legii au avut loc la sediile firmelor-căpușe și intermediare din jurul companiei „Metalferos”, prin intermediul cărora erau achiziționate metalele, iar banii lichefiați.
„Măsurile întreprinse au fost condiționate de rezultatele obținute în urma unui șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații, analiza unui spectru larg de documentație financiară și juridică, pentru viitor fiind preconizate și alte acțiuni de urmărire penală care vor viza și alte persoane implicate în fraudarea companiei”, cităm dintr-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
CITIȚI și DOC // Procurorii dezvăluie câte identități are Vlad Plahotniuc: De la Plakhotnyuk Vladimir la Novak Vladislav
Actele şi acţiunile administraţiei companiilor respective urmează a fi analizate şi încadrate procesual sub aspect de documentare a comiterii abuzurilor şi depăşirii atribuţiilor prevăzute de legislaţie şi actele normative în domeniu, fapte ce ar fi cauzat prejudicii deosebit de mari intereselor publice.
CITIȚI și Prețul cu care Guvernul a scos la vânzare SA „Metalferos”: Socrul unui deputat democrat și nașul lui Dodon, funcții înalte la această întreprindere
Menționăm că polițiștii reținuți ar fi făcut parte din grupul care i-ar fi fabricat dosarul omului de afaceri Valentin Eșanu, care a fost încarcerat aproape doi ani, după ce a protestat și a dezvăluit schemele de la „Metalferos”, unde metalele erau procurate de către anumite firme la prețuri mici, iar apoi vândute peste hotare cu alte sume, profitul fiind încasat de intermediari, nu de către întreprinderea de stat.
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026















