DOLIU în cinematografie. Un actor celebru s-a stins din viață
1861
Actorul Sebastian Papaiani a murit, anunţă televiziunile de ştiri. Sebastian Papaiani avea 80 de ani şi în ultima vreme fusese spitalizat din cauza problemelor de sănătate.
Informaţia a fost confirmată marţi dimineaţă şi de UNITER. În luna mai, Sebastian Papaiani a fost internat de urgenţă pe secţia de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, după ce a suferit un atac cerebral. El a fost spitalizat şi în august după ce soţia sa l-a găsit căzut în baie.
Născut pe 25 august 1936 la Piteşti, Sebastian Papaiani şi-a petrecut copilăria într-un cartier de la marginea oraşului argeşean.
A părăsit oraşul natal pentru Bucureşti, unde a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică. A absolvit în anul 1960, iar în 1963 a debutat şi în cinematografie, primind un rol în comedia „Un surâs în plină vară”, regizată de Geo Saizescu.
„Nu am avut pe nimeni care să mă împingă de la spate şi care să mă ajute să devin actor. Părinţii şi restul familiei mă sfătuiau să mă fac inginer mecanic, însă, până la urmă, au acceptat decizia mea. Tatăl meu era un fan al filmelor americane şi îşi făcuse o imagine despre cum trebuie să arate un actor. Se lipise foarte mult de unul faimos la vremea aceea şi mă compara tot timpul cu el. După terminarea facultăţii am fost repartizat la Teatrul Naţional din Cluj, dar, cum tatăl meu nu a fost de acord cu plecarea mea acolo, m-am oprit la cel din Sibiu. Aici am avut ocazia să cunosc oameni extraordinari, care mi-au rămas şi acum în minte. Din păcate, în ziua de astăzi, nu mai există oameni care vor să producă alţi oameni, de aceea România nu mai are vedete adevărate. Acum se imprimă un cântec şi se redă mimând. În trecut, actorii au fost mult mai cenzuraţi decât erau cântăreţii. Spre exemplu, noi nu aveam voie să inserăm în text cuvinte precum «duduie» sau «domnişoară». Era o profesie oprimată”, spunea Sebastian Papaiani, într-un interviu.
Sebastian Papaiani a fost distribuit în producţii precum „Dimineţile unui băiat cuminte”, „Brigada Diverse intră în acţiune”, „Brigada Diverse în alertă!”, „B.D. la munte şi la mare”, „Cu mâinile curate”, „Ciprian Porumbescu”, „Fraţii Jderi”, „Păcală”, „Toamna bobocilor”, „Roşcovanul”, „Toate pânzel sus”, „Iarna bobocilor”, „Nea Mărin miliardar”, „Secretul lui Bachus”, „Liceenii” şi „Păcală se întoarce”.
Sebastian Papaiani a murit. În ultimii ani, actorul a putut fi văzut şi în unele seriale de televiziune, printre care „Numai iubirea”, „Lacrimi de iubire”, „Daria, iubirea mea” şi „Nimeni nu-i perfect”.
În onoarea actorului, Cinematograful Modern din Piteşti se numeşte „Cinema Sebastian Papaiani”.
Sebastian Papaiani a fost căsătorit cu actriţa Eugenia Giurgiu, cu care are un fiu.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
25.08.2026
02:18
25.08.2026
02:04
25.08.2026
01:44
24.08.2026
23:31
24.08.2026
23:15
24.08.2026
19:32
24.08.2026
19:17
24.08.2026
19:13
24.08.2026
18:23
24.08.2026
18:17
24.08.2026
17:59
24.08.2026
17:51
24.08.2026
17:30
24.08.2026
17:22
24.08.2026
17:17
24.08.2026
17:07
24.08.2026
16:54
24.08.2026
16:52
24.08.2026
16:48
24.08.2026
16:42
24.08.2026
16:32
24.08.2026
16:20
24.08.2026
16:20
24.08.2026
15:51
24.08.2026
15:40
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
ANALIZĂ // Avocatul Kremlinului s-a inflamat: De ce tace Țîrdea la rachetele rusești, dar sare ca ars după dezvăluirile din The New York Times: „Ordinea de zi i-a fost impusă de curatorii de la Moscova”
Horoscopul zilei 22.08.2026
















